I HEART CRAIOVA – de ce iubesc Craiova

„Muică, suntem neam de piatră

Când e vorba pentru vatră

Suntem pui de Brâncoveni,

De Panduri și de Jieni…

(Virgil Carianopol)”

I HEART CRAIOVA – de ce iubesc Craiova. Aș putea scrie pagini întregi despre motivele pentru care iubesc orașul Craiova. Având în vedere provocarea lansată tuturor posesorilor de blog, de către Casa de Cultură Traian Demetrescu împreună cu BlogalInitiative, am decis să fiu rebelă și să dau frâu liber condeiului.

V-am spus că iubesc Craiova, da? Da. Este orașul unde am crescut și pe care l-am văzut transformându-se lent dar sigur. Este precum o Cenușăreasă atinsă de vraja potrivită. Încet șoptită cu drag de către fiecare persoană care a contribuit, a muncit și a pus umărul la dezvoltarea continuă a acestui superb oraș.

Pentru a vă povesti acest prezent pe care-l trăiesc eu azi, acum, vreau să amintesc puțin trecutul. Nu doar istoric, cât uman. Altfel, cum credeți că se pot produce schimbări?

Am să încep cu Nicolae P. Romanescu, primarul care a lăsat Craiovei o comoară eternă, Parcul Nicolae Romanescu.

Am scris despre asta AICI, așa că nu voi mai intra în amănunte. Am să vă povestesc pe scurt faptul că pe lângă această „avere naturală”, omul de vază, Nicolae Romanescu, a donat cu un an înainte de a se stinge din viață, întreaga sa colecție de artă și toate cărțile din biblioteca sa, Fundației Alexandru și Aristitia Aman. Adică primei biblioteci publice și primului muzeu craiovean. Ambele deschise publicului larg datorită generozității lui Alexandru Aman, fratele pictorului Theodor Aman și a soției sale, Aristitia. Aceștia și-au donat întreaga avere pentru înființarea unui centru cultural complex.

Ambele sunt două locuri unde craiovenii și turiștii veniți în vizită, pot oricând găsi o adevărată oază de liniște, un prilej de relaxare în lumi care leagă prezentul de trecut într-un mod cultural deosebit.

Constantin Brâncuși spunea că la Craiova s-a „născut a doua oară”. În 1938 a fost ultima sa vizită la Craiova. Sculptorul revenea în Cetatea Băniei de fiecare dată când se întorcea în țară. În acel an a revenit după inaugurarea și sfințirea ansamblului sculptural de la Târgu Jiu. Orașul nostru a jucat un rol deosebit în viața lui Brâncuși. Tocmai de aceea Craiova este inclus în itinerarul celor care doresc să cunoască toate detaliile despre viața și creațiile faimosului sculptor.

Muzeul de Artă Craiova, redeschis recent publicului larg, găzduiește o serie de lucrări importante ale sale. Printre care cunoscuta Domnișoara Pogany, dar și Orgoliul, Coapsa sau bustul împăratului roman Vitellius.

Și pentru că de Constantin Brâncuși mă leagă nu doar atașamentul față de acest oraș, ci și faptul că am absolvit aceeași instituție ca și celebrul sculptor român. Școala de Arte și Meserii, care desigur pe atunci purta alt nume, îmi permit să vă povestesc detalii care sunt mai puțin cunoscute.

Sculptorul a donat instituției care l-a format, patru grinzi de lemn care au provenit din atelierul său din Paris. Le puteți admira trecând chiar prin fața porții Colegiului Tehnic de Arte și Meserii care-i poartă numele. Aflat pe strada care de asemenea, îi poartă numele. Am scris mai multe despre lucrul acesta, dar și alte informații despre sculpturile lui Brâncuși AICI.

O altă informație pe care puțini o știu este că la Muzeul de Artă din Craiova se află celebra sa operă „Ecroseul” o lucrare „după natură”. O statuie în miniatură, ce reprezintă sistemul muscular și ligamentele umane. Despre aceasta se spune că este reușită până la cel mai mic detaliu anatomic. Este atât de bine păstrată încât nu face parte din exponatele permanente ale muzeului, dar poate fi văzută la cerere. Așa-i că merită o vizită la muzeu?

Pictorul, regizorul și scenaristul Jean Negulescu, prieten foarte bun cu Constantin Brâncuși dar și cu alți artiști ai vremii, ne-a dus numele peste hotare, din Cetatea Băniei în Cetatea Filmului.

Talentat și muncitor, Negulescu capătă notorietate atunci când schițează portretul lui George Enescu. Portret care este expus într-o mare librărie din Iași, apreciat imediat de toți oamenii vremii dar mai ales de muzician. Cu toții se arată încântați de talentul acestuia.

În 1923 Jean Negulescu expune pentru prima oară la Craiova, în ciuda faptului că nu are parte de susținerea familiei, în special a tatălui care insistă ca acesta să-și continue studiile economice. Și face bine că nu ascultă de „tata Ghiță” pentru că drumurile pentru „fala orașului”, cum i se spunea în Craiova la acea vreme, încep să se deschidă. Continuă cu o altă expoziție la București, iar următoarele evenimente din viața sa se încheie cu plecarea în America. Iar restul dragii mei, este istorie.

Filmul, dar în special teatrul, la Craiova sunt la locul lor de cinste. Teatrul Național din Craiova este una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții culturale ale Olteniei.

Și cum odată cu Revoluția, românii și-au putut manifesta liber pofta pentru artă și evenimente culturale, acest lucru s-a resimțit și în ceea ce privește teatrul. La Teatrul Național Marin Sorescu s-au produs spectacole memorabile, precum „Mobilă și durere” în regia lui Cristian Hadjiculea, celebra „O scrisoare pierdută” adusă în scenă de către Mircea Cornișteanu sau „Piticul din grădina de vară”, dramă scrisă de Dumitru Radu Popescu, sub regia lui Silviu Purcărete. Un succes de amintit, care l-a făcut pe autor să declare entuziasmat într-un interviu, faptul că „piscul teatrului românesc s-a mutat la Craiova, în câmpie.”

Un alt mare spectacol marca Silviu Purcărete a fost Ubu Rex, cu scene din Macbeth, care desigur, a deschis orizontul către marile festivaluri din lume, unde teatrul craiovean s-a făcut remarcat și apreciat. Sunt pagini de istorie care s-au scris și se scriu sub ochii noștri. Craiova culturală este o realitate cu rădăcini bine înfipte în trecut.

Iar Craiova, nu doar că poate aduce cultural vorbind numeroase spectacole, creații artistice și valori inestimabile peste hotare; ba chiar poate fi gazdă și organizator. Prin asta suntem deja o Capitală culturală europeană.

O demonstrează Festivalul Internațional Shakespeare, cu o tradiție de două decenii, împlinite deja anul trecut. Tot anul trecut a avut loc în premieră la TNCMS, punerea în scenă a faimoasei piese compusă de Eugen Ionesco, Rinocerii, în regia lui Robert Wilson. Comori culturale pe care TNCMS le-a făcut accesibile publicului doritor și nu numai.

O altă instituție care a promovat cultura și arta în Craiova, încă din anul 1973, este Casa de Cultură Traian Demetrescu.

Am vorbit des pe blog despre evenimentele organizate și desfășurate în cadrul acestui minunat așezământ cultural. Pe lângă numeroasele spectacole dedicate dansului, poeziei sau muzicii, Tradem este marca unor evenimente unice în România.

Am să reamintesc atelierele de Visual Kei, primele și singurele de la noi din țară. Găzduite la Tradem, ca deschizător de drumuri pentru artiști din diferite domenii care sunt pasionați de culturi diferite, precum Visual Kei artist, Laura Cioroianu.

Și de asemenea atelierele de Scrapbooking, care s-au bucurat de un succes enorm în rândul tinerilor de la cei mici până la cei mai mari, cum suntem și noi bloggerii. Veronica Svanström, organizatoarea acestor minunate ateliere de creație, ne-a oferit ocazia nouă celor din blogosfera craioveană, să participăm la acestea. Astfel am putut afla mai multe despre Scrapbooking, prin modul cel mai esențial posibil: creația.

Tocmai de aceea Tradem este un loc unic, deschis artei, care susține organizațiile, grupurile și pe artiștii amatori care vor să aducă un plus creativ și cultural, încercând să promoveze tot ceea ce înseamnă valoare culturală și artistică, atât pe plan local, național cât și internațional.

Pentru că deja avem o Casă la Craiova și anume Casa Băniei, nu cred că greșesc atunci când spun că Tradem este o a doua Casă a Craiovei. O Casă a Culturii și Artei, o istorie în curs, nicidecum statornică.

Fără nici un dubiu, Craiova Capitală Culturală Europeană 2021, este o realitate, atât acum cât și după. Istoria orașului dar și prezentul cultural sunt numai o frântură din ceea ce înseamnă acest oraș. Așa că vă invit pe voi, cititorii care sunteți din alte orașe sau de pe alte meleaguri să vizitați Craiova. Să luați pulsul istoriei și să participați la evenimente culturale, pentru că sunt numeroase, majoritatea sunt deschise publicului larg. Fiind felurite și pentru toate gusturile.

Imaginea mea despre Craiova și care cred că descrie chipul ei dintotdeauna, este ceea ce consemna silezianul Baltasar Walter: „O cetate mare, populată, prea avută în provizii de tot felul,dar lipsită de ziduri și de fortăreață.”

Nu am avut niciodată nevoie de ziduri, pentru că a fi puternic înseamnă a fi liber și a-i primi pe toți cu brațele deschise.

Iar schimbările vin odată cu noi, cu actele noastre.