Xaara Novack Nu este prima carte scrisă de Kazuo Ishiguro pe care o citesc. M-am bucurat atunci când am citit Un artist al lumii trecătoare. Îmi doresc să descopăr și alte cărți scrise de Ishiguro. În special datorită personajelor cărora le insuflă teme sau subiecte aparent banale, dar care au cumva o întrepătrundere sau o trecere dintre vechi și nou.
La fel se întâmplă în cartea Rămășițele zilei, despre care nu trebuie să vă conving eu personal că merită citită. A fost ecranizată în anul 1993 de regizorul James Ivory și are drept protagoniști actori de primă mână: Anthony Hopkins, Emma Thompson, Hugh Grant sau Christopher Reeve (primul actor care l-a interpretat pe Super-Man). În anul publicării, romanul Rămășițele zilei a primit și prestigiosul The Man Booker Prize, premiu literar care se acordă anual celei mai bune opere scrise în limba engleză.
Rămășițele zilei
Este o carte cu o acțiune ce poate părea lentă, destul de anostă dacă nu ești amator al istorisirilor din trecut. Însă modul în care Kazuo Ishiguro combină o bucată de istorie din Anglia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și după, face din această carte o adevărată capodoperă.
Majordom de modă veche, Stevens este dedicat întru totul îndatoririlor sale și stăpânului său, Lordul Darlington. Un om de vază în acea perioadă plină de tumult politic și de schimbări care urmau să afecteze cursul lumii. Căci la Darlington Hall aveau loc adunări și conferințe importante. Acolo, oameni politici sau oameni de afaceri din toate colțurile lumii se întâlneau pentru a dezbate subiecte importante.
Îmbinând prezentul cu trecutul, Kazuo Ishiguro ne povestește totul prin personajul acestui majordom dedicat. Într-un mod subtil, încât abia ne dăm seama unde putem delimita sentimentele omului Stevens de îndatoririle majordomului Stevens.
Este un roman care poate părea frustrant, dar este cât se poate de realist. Mi-a plăcut modul autorului de a strecura subtilități în atitudinea sterilă a majordomului și de a te face să citești printre rânduri.
Nu este o carte care să abunde de citate filosofice sau de neuitat. Însă, cele mai multe lucruri notabile și de reținut, se întâmplă în acțiunea acesteia. Chiar și așa, am găsit un citat care mi-a plăcut:
(…) în țara asta ne dăm seama foarte greu când un lucru este depășit. Alte popoare mari știu prea bine că pentru a face față dificultăților fiecărei noi epoci trebuie să renunțe la metodele vechi, chiar dacă acestea au fost apreciate.
Kazuo Ishiguro îți creionează pur și simplu faptele, fără prea multe menajamente și implicări sentimentale. Cred că acesta a fost primul motiv pentru care atunci când am ajuns la final și am închis coperțile cărții. Recitind rezumatul, am dorit să privesc și filmul regizat după această carte. Am dorit să-mi fac o imagine completă asupra fiecărui personaj, nu doar a lui Stevens.
Modul în care deciziile din trecut vor afecta întotdeauna prezentul, într-un mod în care nu îl mai putem controla. Cred că pentru mine a fost miezul întregului roman. S-ar putea ca voi să descoperiți o altă însemnătate, dacă veți citi această capodoperă.
Întotdeauna voi recomanda autorii japonezi. Deși Ishiguro este japonez de origine, el a studiat în Anglia, unde locuiește în prezent. Cu toate acestea, stilul său mi se pare clasic, tipic autorilor japonezi de renume. Poate de aici și clasarea sa în topul 50 a celor mai buni autori britanici, deși cu siguranță stilul său literar diferă de cel britanic contemporan, mult mai tăios și realist, are doza de ironie tipică.
