Chiar m-am bucurat atunci când cei de la BuzzStore au anunțat campania Love Nature de la Oriflame. M-am înscris cu speranța că voi fi aleasă să testez produsele, pentru că, după cum știți de pe blog, îmi plac produsele care conțin ingrediente naturale. Ingrediente cât mai bune pentru corpul și pielea noastră. Nu pentru că sunt eu vreo sclifosită, din contră. Pentru că poate atunci când suntem tineri, nu ne dăm seama de impactul produselor nepotrivite pentru ten. Avem o piele încă fermă, problemele nu se arată.
Doar că la un moment dat timpul își spune cuvântul. Eu după treizeci de ani, chiar dacă aveam un ten mix spre gras, acum îl am și sensibil. A devenit sensibil tocmai pentru că am sărit des peste SPF sau am folosit produse care nu conțineau ingrediente potrivite pentru tenul meu.
De aceea sunt foarte atentă cu ceea ce folosesc pentru tenul sau corpul meu. Și diferența se observă.
Oriflame Love Nature – Puterea dublă a naturii
În această gamă nouă, Oriflame folosește ingrediente care sunt în totalitate organice. Sunt ingrediente comune, pe care le cunoaștem deja: aloe vera, lime, ovăz organic, nucă de cocos sau fructe goji. Beneficiile acestor tip de ingrediente sunt deja cunoscute și am să încerc să le evidențiez pe fiecare, în funcție de produs.
Mi-a plăcut maxim cum au venit împachetate, în cutia lor am găsit trei borcănașe care conțineau ingredientele pe care le regăsim în produse. De asemenea am primit o mică plantă de aloe și un lime. Cel mai interesant mi s-a părut creionul, care are un dublu rol: după ce am scris cu el și nu mai este de folos, îl putem planta oricând! Nu știu ce fel de plantă va răsări din el, dar sigur am să-l folosesc la desenat!
Oriflame Love Nature – Ambalaje
Gama aceasta cucerește cu ambalajele lor în culori pastelate, foarte simpatice, cu imagini clare ale ingredientelor conținute. Pe lângă modul lor atractiv de prezentare, sticlele Oriflame Love Nature sunt fabricate din plastic reciclat în proporție de 40%. Așadar este o pasiune comună pentru sustanabilitate și protejearea planetei. Bonus este grija pentru tenul nostru!
Aceste recipiente sunt extrem de ușor de folosit. Favorita mea, ca mod de prezentare și ergonomie, este apa micelară. Mi se pare cea mai potrivită. Recipientele cu Mask and Scrub sunt ușor mai sensibile, adesea storc mai mult produs decât trebuie și fac risipă. Dar asta este, repet, experiența mea personală. Nu-i bătută în cuie. Nu este singurul recipient de acest gen, ba chiar este comun. Așadar, nu pățesc să fac risipă de produs doar cu cele de la Oriflame. Pățesc adesea și cu gelul meu scrub pentru duș de la Neutrogena.
Oriflame Love Nature – Apa micelară
Chiar m-am bucurat de acest produs, pentru că celelalte două erau pe terminate. Apa micelară de la Bioderma nu am de gând să o recumpăr, iar cea de la Garnier am tot recumpărat-o. Simțeam nevoia să încerc ceva nou. Numai bine că acum o voi folosi pe cea de la Oriflame!
Mi se pare excelentă, curăță tenul fără să-l usuce, menține pielea hidratată. Este o apă micelară tipică și chiar dacă conține parfum, tind să cred că nu este un parfum de origine chimică, ci naturală de la fructele goji pe care le conține. De asemenea poate fi folosită și în zona ochilor, datorită ingredientelor organice, nu irită pielea. Nu are parabeni sau alcool, așadar este un produs care ajută la curățare și hidratare.
Fructele goji au proprietăți calmante, conțin substanțe nutritive și antioxidanți care ajută la protejearea pielii. Pe lângă vitamine și aminoacizi. Așadar, mă bucur că a ajuns în sertarul meu de produse pentru îngrijirea tenului!
Refreshing 2 in 1 Mask & Scrub pentru pielea normală
Acest scrub de tip mască conține aloe vera organică și apă de cocos. Așadar este un produs care oferă o hidratare intensă, dar fluidă. Frunzele verzi de aloe conțin 99,5 % apă, ceea ce explică rezistența acestei plante la clime cu temperaturi ridicate. Mai apoi, știm că aloe este renumită pentru proprietățile de calmare a pielii.
Apa de nucă de cocos acționează ca un umectant care atrage și menține toate acele particule hidratante. Mi se pare un produs excelent pe timpul verii! Datorită hidratării intense pe care o oferă. Am folosit această mască de tip scrub în zilele de weekend, în care aveam timp să-mi răsfăț tenul. Vremea a fost ploioasă, dar abia aștept să vină vara să le pot ține în frigider! Deja îmi imaginez diminețile cât de plăcute sunt să începi cu o mască răcoritoare pe ten, să te speli pe dinți, să prepari cafeaua și micul dejun cât masca își face efectul! Abia aștept să vină vremea caldă!
Refreshing 2 in 1 Mask & Scrub pentru pielea cu tendințe de îngrășare
Tot un scrub de tip mască este și acesta, dar pentru tenul gras. Purifică și exfoliază la fel de bine ca și prima. De asemenea se ocupă inclusiv de aspecutl porilor, prin estomparea lor. Conține ulei organic din arbore de ceai și lămâie verde.
Îmi place faptul că are acest ulei esențial organic din arbore de ceai, pentru că acesta ajută de regulă la reglarea de sebuum sau la tratarea coșurilor. De asemenea are și proprietăți antimicrobiene, însă nu-i neapărat un lucru care să ne scape în totalitate de „microbi” sau de microscopicele ființe care trăiesc, se înmulțesc și mănâncă grăsime și celule moarte în porii noștri sau pe tenul nostru. Știu. Scârbos, dar ele există. Google it.
Lămâia verde este un bun astringent și un tonifiant pentru ten. Nu știu cât de bine matifiază, dar pentru mine de regulă efectele sunt de durată scurtă, gen o oră – două, după care încep iar să lucesc precum becul.
Oriflame Love Nature – Concluzii
Este o gamă care merită încercată! În cataloagele Oriflame și la ei pe site găsiți mult mai multe produse din această gamă față de cele prezentate și testate de mine! Au inclusiv geluri pentru ochi sau creme hidratante de zi, care miros atât de bineeeee! Atât de fresh!
Aș cumpăra gama Oriflame Love Nature 100%! 60% datorită faptului că produsele conțin ingrediente naturale, organice și 40% datorită recipientelor din plastic reciclat. Mi se pare important acest pas și dacă pot încuraja cât mai multe branduri să facă acest pas, promovând și cumpărând produsele lor, atunci mi se pare că sunt alături de ei pe drumul cel bun. Sigur, nu spun că schimbăm planeta dintr-o dată, dar măcar facem ceva, oricât de mic ar fi.
Și au inclusiv un burete konjac Love Nature! Este pe lista mea, imediat ce al meu va da colțul!
De asmenea, Oriflame nu își testează produsele pe animale. So, big love!
Le-am testat si eu ,sunt foarte bune!Chiar m-au uimit ,deoarece am un ten sensibil si cam toate scuburile etc il irita ,insa aceste produse sunt foarte delicate.
Stiu cum este, si eu patesc lucrul acesta, in special cu lotiuni tonice sau argila. Si mie imi place faptul ca sunt delicate si au ingrediente naturale! Bonus, ajutam si mediul inconjurator. Putin acolo, dar conteaza. <3