Zadie Smith – Dinți albi, o carte obraznică și șmecheră, menționată inclusiv în New York Times. 

Este a doua  carte la review pe anul acesta, chiar dacă nu-i prima citită în 2015. Am început-o anul trecut în vară. Să nu vă imaginați că din vară până acum am citit doar Dinți albi! Fiind destul de stufoasă, cu  acțiune pe măsură și nu mă plâng deloc atunci când spun asta, a durat ceva timp până să o citesc din „scoarță în scoarță”.

Zadie Smith – Dinți albi

Mi-a plăcut mult Zadie Smith – Dinți albi. Este ca o mini enciclopedie a două familii deloc tradiționale. Totul se petrece în Marea Britanie, mai exact Londra, iar autoarea ne prezintă într-un mod exemplar, uneori cu o doză de ironie, evenimentele din viața personajelor și cum le este influențat viitorul de deciziile luate la timpul prezent.

Chiar citatul cu care începe cartea, dat de E.M Forster este de fapt un preludiu la ceea ce va urma:

 

Din nu știu ce motiv, orice flecușteț pare extrem de important astăzi, iar când spui despre un lucru că „nimic nu depinde de  el”, sună ca o blasfemie. Nu avem cum ști – cum să spun? – de care dintre faptele noastre, de care dintre acțiunile noastre inutile nu va depinde vreun lucru pentru totdeauna.

 

Totul începe cu tentativa de suicid a lui Alfred Archibald Jones, tentativă eșuată pentru că își alesese locul și timpul nepotrivit. Archie este căsătorit cu Ofelia, de care divorțează.

 

Archie este prieten bun cu Samad Miah Iqbal, musulman bengalez cu care a luptat pe front „în acel război”, anul 1945 adică. Despre Samad Iqbal aflăm că este căsătorit cu Alsana Begum, mult mai tânără decât el, minionă și cu care se întoarce în Anglia în primăvara anului 1973 și tot atunci reia prietenia cu Archie.

 

Cât despre Archie, nu putem spune că a făptuit lucruri mărețe. Singura lui împlinire a fost participarea la cursele de ciclism pe pistă. A câștigat Olimpiada de la Londra în 1948, ieșind pe locul al treisprezecelea, împărțindu-l cu un ginecolog suedez cu nume ciudat : Horst Ibelgaufts, care în mod straniu începe să-i scrie scrisori și bilețele.

Este al doilea prieten pe care Archie îl are, chiar dacă uneori nu și-l dorește. Și totuși câștigă ceva de pe urma tentativei de suicid, o nevastă!

 



 

Aproprierea morții îi deschide mintea, oarecum și o întâlnește pe Clara Bowden, cu care este hotărât să-și lege destinul. Mai tânără decât el, dar cu toate astea nu foarte frumoasă. Clara este „puțin dezorganizată din punct de vedere fizic” și nu știm dacă „lipsa completă a dinților din partea de sus” este motivul care a determinat titlul cărții sau poate este pură coincidență.

 

Clara „provenea de undeva”, are origini jamaicane și face parte din Martorii lui Iehova.  Înainte de Archie, aflăm că avusese o tentativă de a mântui sufletul lui Ryan Topps, scopul fiind intrarea în Rai înainte de venirea sfârșitului lumesc. (cu ocazia asta aflăm la modul amuzant chintesența acestei religii)

 

Îmi plac citatele Zadie Smith – Dinți albi, despre asta, au acea ironie fină și nu poți decât să-i dai dreptate.

 

Căci să te lepezi de credință e ca și cum ai fierbe apă de mare ca să obții sare – câștigi ceva, dar pierzi altceva.

 

Și pentru că se spune că o familie nu-i întreagă fără urmași, Archie + Clara = Irie, o fată cu nume mișto, deosebit, la alegerea mamei ei. Iar Samad+Alsana = Magid și Millat, gemeni dar total diferiți.

 

Irie și cei doi Iqbali copilăresc împreună, merg la aceleași școli și împărtășesc cam aceleași tendințe pe care le au toți adolescenții la un moment dat. Ea moștenește dorința mamei de a deveni salvatoarea unui bărbat, în special a lui Millat.

 

Zadie Smith are ceva cu cauza și efectul, actul și efectul, nu că n-ar avea dreptate. Pe tot parcursul cărții vom fi părtași la asemenea destine karmice. Dacă am fi religioși, dar pentru că eu nu prea sunt, zic că este totul ironic și simplu.

 

Copiii noștri se vor naște în urma acțiunilor noastre. Accidentele noastre vor deveni destinele lor. Vai, acțiunile vor rămâne. Totul se reduce la ce vei face atunci când vei fi la ananghie, prietene. Când va cânta doamna cea grasă în finalul operei. Când se prăbușesc zidurile, și cerul e întunecat, iar pământul se cutremură. În acel moment, acțiunile noastre ne vor defini. Și nu are nici o importanță dacă ești vegheat de Allah, de Isus, de Buddha sau de nimeni. Într-o zi friguroasă ne putem vedea aburii respirației; într-una caldă, nu. Însă respirăm în amândouă.

 

Păcatele tatălui oriental vor cădea asupra fiilor occidentali.

Aflăm că Samad îl va expedia pe Magid în India, unde-și au originile familia lui. Tocmai pentru că este preferatul său și nu-și permite să-și întrețină ambii fii, mai exact. Dar undeva în tenebrele tragerii de concluzii, realizăm că este o idee bună. Magid fiind de vină, născându-se cu darul de a pocni „bula” de naivitate a celor din jur. Și știți cum este cu naivitatea, cu cât ești mai naiv cu atât ești mai fericit.

 

Cerul nu-i albastru. Nu e decât o lumină albă. Lumina albă are în ea toate culorile curcubeului, și, când se împrăștie prin catralioanele de molecule din cer, numai culorile cu unde scurte – albastru, violet – pot fi văzute. Cerul nu e de fapt albastru. Doar pare așa. Se cheamă dispersia Rayleigh.

 

Mulți ani mai târziu, când se aproprie de maturitate, Magid se întoarce acasă. În încercarea de a-și aduce fratele geamăn pe drumul corect.

Millat se înrolează în gruparea KEVIN (Salvatorii Eternului și Victoriosului Popor Islamic – Keepers of the Eternal and Victorious Islamic Nation, în original).

Alături de KEVIN, Millat încearcă să combată experimentele lui Marcus Chalfen, cu șoarecele viitorului și descoperirile genetice. Chiar dacă Irie și Millat au o scurtă istorie alături de familia Chalfen. Aceștia le influențează trecerea de la adolescență la adulți, mai mult decât propriile lor familii.

 

Și mă opresc aici, pentru că nu vreau să dau așa multe detalii.

Având în vedere că Dinți albi este cartea cu care Zadie Smith a debutat, nu poate fi decât un lucru promițător. New York Times spune despre creația ei ca fiind una „plină de întorsături neașteptate, obraznică și șmecheră.”

Prin urmare, dacă vă cade în mână, nu ezitați să o citiți.

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

13 Comments

  1. avatar

    „Puțin dezorganizată din punct de vedere fizic” suna foarte challenging pentru a te indragosti de o astfel de persoana 🙂 Cu chestia asta m-ai facut curios, dar cu perioda lunga in care ai citit cartea ai mai compensat oarecum. Spor!

    1. avatar

      Chestia era ca nu se „indragostise”, ci mai degraba amandoi ajunsesera intr-un punct in care fiind destul de tarziu ca sa aibe astfel de asteptari, au cazut de comun acord ca pot convietui. Un fel de alianta tacita.

  2. avatar

    Flori, sa stii ca citind recenzia ta acum chiar imi doresc sa citesc cartea ;). Te pricepi, bravo!

    1. avatar

      Imi place titlul.In ultima vreme citesc foarte des…ca nimic nu e intamplator….si ca adultii trebuie sa se gandeasca mult mai mult la ceea ce fac pentru ca actiunile lor influenteaza viata copiilor si a celorlalti..

      1. avatar

        Asa-i, Mirela. Si nu-i neaparata nevoie sa citim asta, o stim deja. Dar uneori in graba noastra de a indeplini anumite dorinte sau sarcini, mai uitam.

    2. avatar

      Multumesc mult. Veronica! <3 Ma bucur sa aud asta. Mi-am propus cate o recenzie pe luna, macar. In special pentru cei care vor sa cumpere carti si vor sa afle mai multe. dar si pentru cei care nu s-au hotarat inca.

  3. avatar
    cristina says:

    nu am citit-o, dar m-ai incitat!

    1. avatar

      ma bucur sa aud asta 😀

  4. avatar

    O carte destul de interesantă, chiar am citit captat fiind, recenzia ta. Mi-am și imaginat ceea ce ai scris, ca și cum de fapt, citeam cartea. Am și văzut cauza și efectul, iar acest subiect, este unul care poate fi dezbătut mult timp, însă concluzia este mereu aceeași. Ceea ce faci, are consecințe, bune sau rele.

    Am reținut cu plăcere faza cu respirația, o vedem când e frig, dar respirăm și când e cald, cu toate că nu o vedem. Iar cu sarea, este una excelentă! Așa e, lepădarea de credință, nu neapărat de o religie anume, aș putea spune credința interioară că totul o să fie bine, e ca și cum ai fierbe apă de mare ca să obții sare. Obții sarea, dar pierzi atât de multe, încât nu cred că s-ar merita.

    Sau poate doar eu gândesc așa…. cine știe 😀

    1. avatar

      Ma bucur ca am reusit sa fac o recenzie asa buna. Mi-a placut cartea, nu spune nimic nou, dar modul in care cititoarea scrie asta si toate evenimentele sunt atat de vizuale si adevarate, incat nu poti decat sa savurezi fiecare pagina.
      Cat despre credinta, si eu sunt de aceeasi parere. Nu prea imi plac cele lumesti, insa cele ce tin de interiorul nostru sufletesc sau spiritual, trebuie respectate. Indiferent de religie.

      1. avatar

        Așa e! Din păcate trăim într-o lume mult prea egoistă și vanitoasă!

  5. avatar

    Pare interesanta si m-ai facut curioasa, o s-o caut in librariile online, ca tot am vazut ca mi-au trimis cateva newslettere in care anunta reduceri spectaculoase. Pana atunci mai astept sa scrii recenzii la carti care te-au impresionat in mod placut.

    1. avatar

      Multumesc! Eu am luat-o de pe targulcartii.ro. Cu siguranta voi mai face recenzii la carti. Cel putin odata pe luna, daca am timp, poate de mai multe ori. Depinde cum apuc si eu sa citesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.