Șoimul este o pasăre de pradă, printre abilitățile sale se numără viteza cu care zboară sau coboară, atunci când vânează. Tot corpul lor, începând de la ciocul curbat, partea superioară a picioarelor acoperită cu pene sau modul în care își pot mișca capul, îi face o pasăre răpitoare ageră. Prada lor este vie, adesea prinsă din zbor.

Sunt înaripate maiestuoase și independente. Păsări monogame, care își fac cuibul pe vârfuri stâncoase, inabordabile. Printre abilitățile sale, se numără modul de observare, de sus, de la distanțe mari. Așadar pentru cei care au șoimul animal de putere, el vine cu acest spirit de observație și putere de detașare. Însă are o simbolistică mult mai intensă, pe care sper că sunteți pregătiți să o descoperiți alături de mine.

Șoim

Șoimul animal de putere sau animal totem – animale spirituale

Șoimul este un animal de putere care îți aduce forță interioară și libertate. Te poți baza pe el dacă îți este teamă să îți asumi idei, principii sau valori care sunt în anti-teză cu majoritatea ideilor din societate. Șoimul te îndeamnă să gândești liber, să lași ideile să zboare precum pasărea cerului. Și să nu te atașezi foarte mult de ele.

Șoimul animal de putere te îndeamnă către libertate, tocmai pentru a vindeca anumite traume sau nedreptăți. Unele transgeneraționale.

De asemenea, șoimul ca animal totem te poate invita să îți asculți intuiția, să ai încredere în ceea ce îți dictează ea. Ca mai apoi să găsești exact ceea ce căutai și să te arunci către țelul tău, așa cum șoimul o face atunci când vânează.

animale spirituale soim

Șoimul este mesagerul divinității

Șoimul animal de putere este o pasăre dintre lumi, el unește Cerul cu Pământul. De aceea se spune că șoimul aduce vești din ceruri, celor de pe Pământ. Și că are abilitatea de a călători între aceste două lumi.

De aceea zborul său către Cer nu este doar o perspectivă superioară, poate fi și o perspectivă divină, spirituală. Dincolo de cele lumești. Așadar te poate ghida către descoperirea spirituală sau trezirea spirituală, dacă îi vei cere ajutorul. Te va conecta la divinitatea interioară și la divinitatea exterioară, care se reflectă una pe cealaltă.

Vederea ageră a șoimului îți poate aduce daruri divine, intuiția acerbă, clarviziune sau alte abilități transcendentale, precum un medium. Șoimul vede culorile, spre deosebire de alte animale sau păsări, dar și zonele de ultra-violet. Așadar, vin cu daruri legate de clarviziune, de intuiție și de legături divine.

El îți poate aduce idei divine, pe care mai apoi să le manifești și să le materializezi în lume. Este un mesager, care îți transmite că deși ești legat de lumea aceasta, ai capacitatea de a gândi mai sus, mai profund și mai liber decât majoritatea.

Ai capacitatea de a te ilumina pe tine și de a-i ilumina inclusiv pe cei din jurul tău. Poți conștientiza foarte ușor sau poți simți unde există lucruri în dezechilibru sau care nu sunt aliniate cu Binele Superior.

hawk

Puterea interioară a Șoimului

Ca pasăre de pradă, șoimul nu ezită și nici nu se teme de confruntări. Atacă prada, chiar dacă există șansa ca aceasta să-i scape, să-l rănească. Frica nu este o emoție prin care șoimul trece. De aceea te poate invita și pe tine să lași fricile de-o parte. Să te arunci în viață cu avânt și să te bucuri de tot ceea ce prinzi. Să savurezi prada, este meritul și câștigul tău, pe care este bine să-l celebrezi.

Te poate proteja inclusiv în situații toxice. Șoimul atacă, smulge capul și este foarte hotărât. Nu regretă și nici nu ezită. Mai ales dacă a analizat situația, a observat și a simțit. Instinctul său nu-l înșală. Așadar, dacă este nevoie să scapi de oameni toxici din viața ta, procedează precum șoimul. Anihilare totală sau zbor în depărtare. Practic te vei îndepărta de oamenii care nu sunt pe aceeași lungime de undă cu tine. Fără să ai regrete sau remușcări, șoimul își vede în continuare de zborul său.

Șoimul animal de putere și perspectiva sa

O perspectivă superioară, din ceruri înseamnă să-ți lași de-o parte ego-ul. Ce înseamnă asta mai exact? Să devii observatorul vieții tale, al emoțiilor pe care le ai, al evenimentelor care se desfășoară în viața ta, fără a le lua personal. Fără a te identifica cu ele. Căci persoana, ceea ce noi numim persoană, este cea care moare, aici pe Pământ. Spiritul, cel care observă, este cel care este prezent și etern. Acesta este perspectiva Șoimului.

Te va învăța să te lepezi de ego și îți va da puterea să te adaptezi ambelor lumi. Să trăiești alături de oameni, dar să rămâi cu mintea și sufletul deschis la Cer. Către Divin.

Atunci când renunțăm la ego, avem potențial infinit.

Îi poți cere ajutorul Șoimului, în calea ta spre iluminare. Spre a înțelege lumile superioare, dar și lumea de dincolo. El îți va aduce mesaje inclusiv de la cei care au plecat din această lume.

soim animale totem

Simbolistica Șoimului

În creștinism Șoimul este văzut ca fiind pasărea instinctelor dar și a înțelepciunii. Șoimul îți aduce daruri spirituale, intuiție ș ghidare în scopul ales. Sau în descoperirea scopului ales.

Această pasăre vine cu daruri divine.

Celții considerau Șoimul ca fiind mesagerul altor lumi. La fel și nativii Americani, care îl considerau un simbol al puterii și protecției, dar și al mesajelor venite din lumea viselor. Șoimul este cel care se învârte în jurul Pământului, oferindu-i protecție.

Penele de șoim sunt adesea venerate de diferite triburi, adăugate la costumele lor sau îmbrăcămintea lor tradițională, pentru protecție și claritate.

În Egiptul Antic șoimul era acea parte liberă a spiritului care își lua zborul și se întorcea în lumea celor vii sub forma unei păsări de pradă.

Pentru Greci, Șoimul era asociat cu zeul Jupiter, regele zeilor. Așadar, Șoimul este conectat la zeități, la divin.

În timpul Romei antice, șoimul era asociat cu puterea și bogăția. Era pasărea nobilimii, dar și un mesager dintre nobili și popor.

De asemenea, șoimul poate fi asociat și cu sexualitatea deschisă, fiind printre puținele specii care se împerechează cu fața. Privindu-se.

Șoimul și penele sale se crede că te pot ajuta în călătoria dintre lumi sau proiecția astrală. În meditație sau în vise profetice. Cere ghidare șoimului, ca animal spiritual și te va ajuta să descoperi ușor ceea ce cauți. Îți va arăta vederea de ansamblu.

Câteva mantre ale Șoimului animal de putere:

  • Privesc în perspectivă și să îmi aleg calea cu precizie.
  • Sunt detașat, iubesc Lumea la fel de mult precum Cerul.
  • Sunt liber (aici nu mă refer la păsările de pradă domesticite prin intervenție umană) ci la simbolistica lor.
  • Nu renunț la calea mea, profit de oportunități și lovesc sigur.
  • Îmi place să observ, să urmăresc tot ceea ce mă interesează, fără a obosi.
  • Îmi plac spațiile deschise, oamenii deschiși cu o minte deschisă.
  • Nu mă feresc să lucrez în grup, cu cei asemenea mie pentru a prinde ceea ce doresc.
  • Motivația mea este instinctuală, intuitivă, vine de la sine. Nu am nevoie de motivație exterioară.
  • Mă dedic total casei și în cuplu.
  • Credința este în mine, ca parte din Divin.
  • Dacă nu rezonez cu trecutul și nimic nu se schimbă în prezent, zbor departe, mă detașez total. Emoțional și spiritual.
  • Renunț la trecut, învățând lecțiile divine și revenind la el oricând, fără remușcări, pentru a relua zborul, a prinde lecția și a zbura mai departe.

Pe lucrul acesta se bazează până la urmă instinctul, care nu este nici bun, nici rău. Un animal sau o pasăre este binecuvântarea divinului pe Pământ. Modul în care Universul ne arată dualitatea, ciclicitatea și legile sale.

Acestea sunt mantrele pe care Șoimul ți le transmite. Pentru că Șoimul este animalul meu spiritual, sunt transmise direct către tine, prin conexiune divină. Iar dacă simți că și tu ai o legătură divină cu această pasăre, poate ai câteva mantre pentru mine.

Șoimul este trimisul mistic al Strămoșilor Iluminați, cel care îți aduce daruri pentru ca tu să te eliberezi sau să vindeci traumele neamului. De asemenea, Șoimul are puteri vindecătoare. Fie că dorești să înveți și să te vindeci pe tine sau pe cei din jur, Șoimul te va ghida în țelul acesta frumos.

soim simbolistica

Șoimul ca animal de putere și Chakrele

Pentru că este legat de lumea nostră, de Pământ, Șoimul te poate împământa și te poate conecta la Gaia, la Mama Natură. Îți va deschide Chakra Rădăcină pentru ca tu să vindeci traumele din trecut, inclusiv din vieți anterioare.

Chakra Rădăcină

Aceasta este asociată familiei, este fundația noastră interioară. Atunci când ea este lovită, închisă sau avem traume, ne simțim nesiguri, temători, ca și cum nu suntem protejați și ne ferim din instinct. Ne simțim atacați din orice, ne stăpânim greu emoțiile și instinctele.

Ne poate bloca atât de mult încât să avem întâmplări în viață care se tot repetă și să nu avem deloc șansa la un nou început. De aceea Șoimul vine către noi să vindece, să ne readucă în putere. Să ne arate cum să simțim emoțiile și să le înțelegem prin detașare. Să nu ne fie frică de cei din jur și să impunem limite. Să ne debarasăm de ceea ce nu ne mai servește și să fim în puterea noastră.

Să ne descoperim puterea divină și acea încredere care ne oferă nu doar nouă siguranță, dar acea siguranță să fie oferită și celor din jur. Pe care îi vom atrage cu ușurință către noi. Pentru că au nevoie să audă ce avem de spus. Suntem mesagerii lumii divine.

Chakara celui de-al treilea ochi

O altă Chakră reprezentativă pentru Șoim este al treilea ochi. Puterea sa de a privi în perspectivă, cu instinct și intuiție, te va ghida și pe tine. El va fi mesagerul care te va conecta la Ghizii Spirituali. Sau poate fi ghidul tău spiritual.

Plexul solar

Strigătul sau țipătul șoimului îți poate activa plexul solar. Zona emoțiilor. Tocmai pentru ca tu să percepi emoția prin care treci. Să nu o ascunzi, să nu fugi de ea. Să o privești așa cum șoimul observă prada. Cu răbdare, cu orele, fără a renunța. Să fii sigur că vei vindeca tot ce ai de vindecat alături de Șoim ca animal totem.

Sper ca acest articol să te ajute și să te ghideze. Pentru a te conecta la animalele tale spirituale este indicat să meditezi sau să încerci un joc de imaginație. Găsești meditații gratuite pe youtube care să te ajute să te conectezi la Ghizii tăi din lumea animalelor.

Nu uita să dai LIKE acestui blog pe facebook pentru a fi la curent cu tot ceea ce postez legat de spiritualitate și nu numai!

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.