Cu ce asortezi pantalonii în carouri, idei pentru ținutele de toamnă pentru că este sezonul rece. M-am gândit că deși pantalonii în carouri sunt un clasic, îndeosebi acum îi văd purtați mai des. Și recunosc, o vreme îndelungată mi-au fost antipatici. Mă crispam la vederea unui astfel de material. Pentru că mi se părea dificil de introdus în garderobă.

În special pentru o persoană comodă, așa cum sunt eu. În mintea mea, era fie un material complex, burghez, fie acel model de pătură, clasică spre vechi. Învechit. Cam așa îl asociam. Și poate că am început să-i dau o șansă tocmai pentru că eu însumi am ajuns la fel? Cred că acea parte din mine, care a acumulat mai multă experiență, a început să rezoneze cu acest material.

Atât de mult, încât am ieșit iar din zona mea de confort și la prima ocazie oferită, mi-am comandat pantalonii în carouri! Și o pereche de ghete cu talpă groasă, așa cum se poartă acum. Nu se putea. Să retrăiesc puțin din adolescență, cât am prins încălțămintea cu platformă și ghetele sau bocancii cu talpă groasă.

tinuta de toamna bonprix

Cu ce asortezi pantalonii în carouri

idei pentru ținutele de toamnă

O să vorbim despre pantalonii în carouri pentru început. I-am ales din cinci motive mari și tari:

  • Modelul sau tiparul geometric, în carouri
  • Talia înaltă
  • Cureaua care a venit inclusă
  • Au o croială interesantă
  • BUZUNARE!  
pantaloni cadrilati bonprix

Odată ajunși la mine acasă, i-am pipăit, i-am admirat și i-am probat rapid. Materialul este unul fin, moale și elastic. Nu este nici foarte gros, din lână sau alt material tipic sezonului gros. Mi se pare că are un material versatil, care îți permite să porți acești pantaloni indiferent de sezon.

Pentru că până la urmă sunt un stil. Nu o perioadă din an.

pantaloni in carouri

Pantalonii în carouri cu jachetă de blugi și ghete nude

Prima ocazie de purtare a ținutei, s-a ivit acum o săptămână și ceva. Am mers în zona Olteniei, în căutarea de ruine dacice.

Am urcat pe dealuri, ne-am plimbat prin pădurea de stejari și am admirat panorame superbe din zonă. Nu mi-a fost deloc frig, ba chiar m-am bucurat că am apucat să port jacheta de blugi roz, pe care o am dintr-o comandă de primăvară, de la BonPrix. Am purtat-o atunci cu o pereche de blugi cu talie înaltă și cu adidași albi, înflorați.

Acum am purtat-o cu pantalonii cadrilați și cu ghetele noi!

Cureaua lor este extrem de comodă și ajustabilă, nu strânge și se simte chiar bine în talie.

idei tinute de toamna

Pantalonii în carouri și o ținută pentru sezonul rece

Având în vedere că s-a răcit vremea, o a doua ținută a fost una mai groasă. Am purtat un pulover dintr-o altă comandă, cu guler ridicat în sus pe gât. Bătea vântul în ziua aceea așa că am dorit să mă îmbrac mai călduros. Pe deasupra am avut jacheta aviator pe care cred că ați văzut-o de mai multe ori în ținutele mele. O ador!

ghete bonprix

Am purtat și ghetele noi, evident. Pentru că sunt foarte comode și se potrivesc cu jacheta. Toată ținuta mi se pare că s-a potrivit de minune, coloristic vorbind. Toamna reprezentată prin nuanțe reci, de maro și roșu, iar albul și cremul venind cu puțină căldură și contrast.

Îmbrăcăminte bonprix

Evident că m-am bucurat când a răsărit soarele, am profitat covorul de frunze și m-am tolănit și m-am jucat printre ele. A fost o zi superbă de toamnă!

ghete nude

Ghete cu șiret și buzunar atașat

Ador acel buzunar atașat! Nu credeam că voi găsi ceva simpatic la o pereche de încălțăminte, dar iată! Și știu că aceste ghete sunt o copie după unele faimoase de la Prada. Iar acel buzunar este un fel de coin purse, adică un portofel pentru rest sau monede. Sau așa este conceptul său. Așa l-au gândit. Mi se pare drăguț, nu știu dacă am să-l folosesc în acest scop. Nu i-am găsit încă o întrebuințare.

Dacă aveți voi ceva idei, vă rog să-mi scrieți!

ghete comode dama

Revenind la aceste ghete cu șiret, mi-a plăcut mult nuanța lor. Au o culoare care imită cumva pielea întoarsă, dar nu sunt din piele întoarsă. Materialul pare sofisticat, are un luciu fin.

Talpa, deși groasă, nu este deloc greoaie. Sunt extrem de ușori și chiar plăcuți la purtare. Interiorul este căptușit cu un material buretat, extrem de călduros. Nu mi-a fost deloc frig în ei!

Șireturile să știți că sunt mai mult de aspect. Aceste ghete cu șiret, de fapt se închid și se deschid cu un fermoar lateral. Practice și comode!

Nu m-au bătut, deși în prima zi de purtare a fost intensă. Au fost extrem de comode și ușoare. Un alt lucru care m-a atras la ele este lungimea. Nici prea scurte, în zona gleznei, ci ușor mai ridicate. Parcă alungesc piciorul.

pantaloni dama bonprix

Cu ce asortezi pantalonii în carouri, mai multe idei pentru ținutele de toamnă

Un alt lucru pe care l-am observat la acești pantaloni, a fost faptul că au croiala excelentă. Pare că alungesc piciorul, indiferent cu ce tip de încălțăminte alegi să-i porți.

Tocmai de aceea, pentru a vă lămuri chiar voi, vă las cu cel mai recent video pe canalul de Youtube. Acolo puteți vedea mai multe ținute cu pantalonii în carouri și cu ghetele crem. Enjoy!

De asemenea este Black Week la BonPrix așa că profitați de reduceri!

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.