Am această cremă de mai bine de doi ani și vă zic sincer că m-am chinuit să o termin. Este primul detaliu cu care am să încep, asta pentru că m-a frapat faptul că este un produs care va rezista îndelung. La mine probabil a fost așa inclusive pentru că am mai folosit și alte produse în paralel, tot pentru zona ochilor. Însă chiar și cu acest detaliu inclus, tot are avantajul multor mililitri în comparație cu alte produse asemănătoare. Dar vom ajunge și acolo.
Produsele Revox se găsesc online, însă am văzut că sunt din ce în ce mai accesibile. Gen în magazine precum DM, Farmacia Bebe Tei sau în Kaufland. Sigur, că nu tot timpul stocurile sunt cele potrivite căutărilor personale, dar e bine că există opțiuni. Revox este un brand ieftin și bun când vine vorba de îngrjirea și hidratarea tenului. Așa că nu l-aș scoate din ecuație pentru opțiuni scumpe fără a mă uita la ingrediente. Ce vreau să zic pe scurt este că nu tot ce este de brand e bun, la fel cum nu tot ce este ieftin e neapărat prost.
Ce spune Revox despre Revox Just Rose Water Avocado Oil eye cream:
Crema extrem de hranitoare pentru ingrijirea zonei de contur a ochilor. Este imbogatita cu uleiuri de Trandafir, Masline, Avocado si unt de Karite, pentru a asigura o protectie riguroasa a pielii, pentru a intensifica luminozitatea si pentru a intineri pielea in straturile exterioare. Formula sa lejera se absoarbe rapid.
Crema de ingrijire a zonei de contur a ochilor ofera protectie antioxidanta, hidrateaza pielea si ajuta la restabilirea unui ton natural si radiant al pielii. Produsul combate deshidratarea si mentine pielea sanatoasa. Se poate utiliza impreuna cu REVOX Just Caffeine ca parte a rutinei zilnice de infrumusetare.
Ambalajul Revox Just Rose Water Avocado Oil eye cream
Este tipic mărcii Revox, care la fel cum sunt cei de la The Ordinary, au plecat pe acest drum de a păstra ambalajele cât mai simple și informative, alegând să investească în ingrediente. Sau cel puțin așa au început și de acolo s-au inspirat. Ambalajul principal este simplu, din carton, ușor de reciclat.
Înăuntru avem cutia cu crema, o cutie din plastic. Un plastic nu foarte bun, pentru că mie mi-a crăpat capacul. Nu îmi amintesc dacă mi-a căzut pe jos și a fost vina mea sau l-am strâns prea tare. Cert este că-i destul de firav. Însă în afară de acele crăpături s-a păstrat bine. Eu îmi țin toate produsele de skincare în sertar, departe de lumină sau praf. Deci nu le expun la soare sau alte mici agresiuni externe, gen schimbări de temperatură sau contaminări accidentale.
Ambalajul principal este unul măricel pentru produsele de acest tip. Are 50 de mililitri. În comparație cu alte creme de ochi obișnuite care în general au cam 15 mililitri. Unele au 30 de mililitri, cum era de exemplu Crema de ochi Bioliv de la Cosmetic Plant. Un brand românesc ce a regândit toate aceste produse, acum am văzut că nu mai are în compoziție ulei de măsline, ci ceai verde. M-am uitat puțin peste produsele lor și dacă ar fi să vă uitați și voi, v-aș recomanda-o pe cea antirid contur buze și ochi cu acid hialuronic și ulei de sâmburi de struguri. Inclusiv Cosmetic Plant ca idee, a introdus produsele de tip acizi cu pipetă, așa cum au făcut-o cu mulți ani înainte The Ordinary și Revox.
Aplicarea cremei de ochi de la Revox
O aplic în jurul ochilor? Da și nu. Recunosc, uneori în graba de a o termina, am aplicat-o inclusiv pe toată fața. Se absoarbe foarte repede și este o cremă ușoară. Hidratantă și ușoară. Am aplicat-o inclusiv în zona buzelor. Pentru că iar, se absoarbe ușor în piele.
Însă sugestia celor de la Revox este să o aplicați în zona ochilor. Eu am un mic aplicator rămas de la alte creme pe care l-am dezinfectat și l-am folosit special pentru a aplica crema de ochi de la Revox. L-am păstrat în cutie și l-am folosit cu fiecare aplicare. Nu de alta, dar nu îmi place să am cremă pe sub unghii. E un fel de pet peeve (motiv de discomfort) pentru mine.
Efecte
În afară de a hidrata bine zona ochilor, nu este un alt efect. Mi se pare că face o treabă excelentă chiar și așa. Este printre acele creme hidratante, care intră ușor în piele și lasă zona fină. Este o cremă bună, ieftină și spornică. Adică îți scoți banii pe ea. În special dacă vrei să o ai ca back-up pentru o cremă mai scumpă și să alternezi între ele. Eu de obicei așa fac. Pentru că adesea vreau să mai testez și alte produse din aceeași categorie. Ca să am ce vă povesti aici.
Compoziție
Are o compoziție cremoasă, consistentă și ușor de distribuit. Se vede imediat ce o distribui pe piele că are inclusiv ingrediente apoase, hidratante, cum este acea apă de trandafiri. Miroase foarte fin a trandafiri, adică nu îți mută nasul din loc cu mirosul de trandafiri așa cum te-ai aștepta. Nu. Are un miros subtil, plăcut. Este fresh, așa se simte inclusiv pe piele.
Ingrediente Revox Just Rose Water Avocado Oil eye cream
Pe lângă apa de trandafiri de Damasc și ulei de avocado, mai conține glicerină, ulei de migdale dar și unt de shea. Ce îmi place este că apa și restul ingredientelor bune ca să zic așa, se află în capul listei. Nu pe la mijloc sau în fundul ei. Ci în capăt de listă, așa cum este indicat pentru un efect mai bun.
Concluzii
Este o cremă pe care aș recumpăra-o, la ceva vreme după ce o voi termina pentru că mai am puțin din ea. M-a ținut mult timp și cred că este printre primele lucruri care mă atrag la ea. Siguranța că am o cremă de ochi secundară până ce de exemplu cumpăr una pe care să o folosesc datorită efectului instant sau alta cu ingrediente diferite.
Își merită banii? Da. Este ieftină și bună. În special dacă vă doriți multă hidratare. Ceea ce chiar vă recomand în perioadele reci ale anului.