Xaara Novack Uneori, cel mai mare zgomot al manipulării este liniștea.
– Robert Greene
M-am întrebat de foarte multe ori de ce unele partide nu au valori clare sau refuză vehement să se situeze într-o tabără sau alta. Să ia apărarea clară unui grup minoritar sau să se asocieze cu grupuri minoritare.
Pentru că lucrarea mea de licență a fost despre manipulare, o să fac pe blog o rubrică – SOCIAL – în care mă voi focusa pe manipulare, influențare și alte tipuri de propagandă. Fie că sunt folosite în scopuri politice sau psihologice, vreau să informez o paletă cât mai mare de persoane despre aceste tactici. Un popor care este informat, e mai greu de influențat. Asta am să fac aici.
Fără să dau nume, pentru că până la urmă nu avem nevoie. Faptele vor vorbi de la sine. Să începem cu subiectul de azi.
Tăcerea politică – de ce unele partide nu au valori clare
Știu că sună dezarmant, însă deciziile politice nu au niciodată la bază binele electoratului. Da, opinia publică este luată în considerare, îndeosebi presa și ce se zice despre politică. Însă niciodată binele electoratului. Ca să luăm de pe masă ideea aceasta eronată că electoratul are putere și să nu ne mai hrănim cu naivități.
Pentru că electoratul nu este o entitate unitară, așa cum ne-am dori.
Tot din electorat se formează grupurile vulnerabile. Ei sunt folosiți ca țapi ispășitori, ca oi negre ale societății contra cărora luptă ei să restaureze binele promis: vezi asistați social, imigranți și pe cine se vor mai hotărî alături de trusturile de presă prietene, să demonizeze.
Este ușor să blamezi atunci când ai o situație privilegiată. Însă a nu încerca să privești dincolo de ce ți se spune, este superficial, dacă nu chiar stupid. Refuzul de a aborda problemele asistaților social sau ale grupurilor defavorizate ajută partidele să-i mențină într-o stare de dependență economică și politică. Acești oameni se pot controla mai ușor prin sistemul găleată, zăhar, ulei, etc.
Deciziile politice și electoratul: O relație superficială
Când discutăm despre tăcerea partidelor politice față de subiecte sensibile, cum ar fi drepturile minorităților, asistența socială sau imigrația, trebuie să privim dincolo de electoratul aparent și să explorăm motivele mai adânci și mecanismele care mențin această strategie.
Aceste partide nu caută să mențină o bază de sprijin electoral, ci urmăresc să-și consolideze puterea și influența în moduri mai puțin evidente. Iată o analiză a obiectivelor reale și a efectelor acestei tăceri deliberate:
- Menținerea status quo-ului economic și social
Partidele care refuză să ia poziții clare față de probleme sociale fac acest lucru pentru a proteja structurile de putere existente. Ele:
- Consolidează privilegiile elitei economice
Unele categorii sociale sau economice influente nu doresc schimbări care să pericliteze monopolurile, avantajele fiscale sau controlul asupra resurselor. Tăcerea politică protejează aceste interese.
Mai mult decât atât, unele guverne sunt formate din partide false. Au doar un sigur partid la guvernare, împărțit în mini – partide cu o opoziție din același partid care pretinde a fi opoziție. Dar acea opoziție este mimată. Este doar în nume, fără acțiuni reale, fără puncte de vedere clare și reale. Mai fac câte un scandal televizat și puțin circ să întrețină animozitățile. În spatele ușilor, își dau mâna și își impart funcțiile.
- Evită destabilizarea relațiilor de putere
Problematizarea temelor sensibile ar putea duce la cereri pentru o redistribuire mai echitabilă a resurselor, lucru care contravine intereselor lor.
Instrumentalizarea vulnerabilității sociale
Tăcerea politică nu înseamnă lipsă de acțiune, ci o formă subtilă de manipulare:
- Crearea unor grupuri „inamice” controlabile
Prin evitarea soluționării problemelor legate de minorități sau categorii vulnerabile, partidele păstrează aceste grupuri marginalizate. Apoi, le pot folosi ca țapi ispășitori în discursurile viitoare, pentru a mobiliza alte părți ale societății.
- Menținerea unei clase dependente
Refuzul de a aborda problemele asistaților social sau ale grupurilor defavorizate ajută partidele să-i mențină într-o stare de dependență economică și politică. Acești oameni devin mai ușor de controlat prin promisiuni vagi sau ajutoare condiționate.
Evitarea responsabilității și perpetuarea controlului
Tăcerea le permite partidelor să evite asumarea unor responsabilități care ar putea avea costuri politice sau sociale mari:
- Ambiguitatea ca scut împotriva răspunderii
Lipsa unei poziții clare le protejează de critici directe în cazul în care politicile lor eșuează sau devin nepopulare. Să ne înțelegem, nu în fața populației se tem ei de critici. Se tem de critici care vin din partea partidelor cu care s-au înțeles, din partea celor care le sponsorizează campaniile electorale sau entitățile private care îi susțin. Dacă cumva aceste directive contravin valorilor acestor entități, păi ele vor fi discutate, vor fi învârtite în jurul cozii și plânse sau deplânse la infinit. Nimic nu se va schimba însă.
- Exploatarea confuziei și incertitudinii
Alegătorii care nu știu clar ce susține un partid sunt mai ușor de manipulat. Confuzia generalizată face loc promisiunilor electorale vagi, care pot fi reinterpretate ulterior. Și astfel masele nu se mai activează, presa nu vuiește și ei mimează în continuare scupltura unui om pus pe gânduri grele.
Menținerea unor conflicte sociale latente
Într-un mod paradoxal, partidele beneficiază de conflicte sociale neîncheiate:
- Dezbinarea ca strategie de control
Tăcerea menține tensiuni între diferite grupuri sociale (de exemplu, între clasa muncitoare și minorități – they took our jobs în SUA spre exemplu), ceea ce împiedică formarea unei solidarități largi care ar putea contesta puterea partidului.
- Controlul narativului politic
Conflictele nerezolvate le permit să redefinească periodic agenda publică, să distragă atenția de la alte probleme (cum ar fi corupția) și să controleze discursul public. Puțină dramă, oleacă de circ, câinii latră la o caravană și ditamai Calul Troian trece și intră direct în Cetate.
Profitarea de sprijinul instituțiilor captive
Prin tăcerea politică asupra temelor sensibile, partidele își întăresc relațiile cu anumite instituții sau grupuri de putere:
- Instituții statale sau private
Grupurile vulnerabile nu au resurse suficiente pentru a influența puternic politica, dar instituțiile mari o au. Menținând neutralitatea pe subiecte sensibile, partidele evită confruntarea cu aceste grupuri puternice. Again, nu arătăm pe nimeni cu degetul. Nu e nevoie. Se știu singuri.
Aici sunt doar să vă informez despre aceste partide și acești oameni politici care poartă măștile binevoinței, a deschiderii, însă ale căror acțiuni sau LIPSEI DE ACȚIUNE vorbesc clar.
- Recompensarea susținătorilor loiali
Tăcerea este o formă de a mulțumi unor grupuri de interes care sprijină partidul – fie economic, fie ideologic – fără a atrage atenția publică.
Construirea unui „capital de ambiguitate”
Ambiguitatea strategică nu este doar un scut defensiv, ci și o resursă:
- Permite adaptarea rapidă
În funcție de cum evoluează opinia publică sau presiunea internațională, partidele pot lua ulterior o poziție care le avantajează, fără a părea incoerente. Ele n-au fost nici cu, dar nici împotrivă. Așa că se pot spăla ușurel pe mânuțe și se pot instala frumușel într-un scaun călduț. De foarte multe ori, gata pregătit.
- Păstrarea opțiunilor deschise
Tăcerea politică le permite să negocieze în culise sau să răspundă favorabil unor cereri punctuale venite din partea actorilor influenți. Așa cum ziceam mai sus, de multe ori nu există opoziție. Nu există partide. Sunt oameni care pentru putere sunt dispuși să negocieze, să aranjeze și să resolve. Nu pentru popor desigur.
La fel se procedează și cu interlopi, proxeneți și alte structuri ilegale menținute și hrănite de entități care obțin beneficii socio – politice de pe urma lor. Toate acestea hrănesc corupția.
Relația dintre autorități și grupurile infracționale se bazează pe un schimb de favoruri. De exemplu:
- Protecție în schimbul beneficiilor: Structurile ilegale oferă bani, influență sau sprijin logistic unor persoane din structurile statului, care la rândul lor asigură protecție sau trec cu vederea activitățile ilegale.
- Instrumentalizare: Grupurile infracționale pot fi folosite pentru intimidarea adversarilor politici sau manipularea maselor (de exemplu, prin violență sau control asupra unor resurse locale).
O parte din economia informală generată de grupurile infracționale (trafic de persoane, droguri, contrabandă) este reinvestită în economia formală, contribuind indirect la menținerea puterii financiare a unor elite.
Consecințele pe termen lung pentru societate
- Blocarea progresului social
Problemele rămân nerezolvate, iar grupurile vulnerabile continuă să sufere. Nu este o problemă recentă, istoric și social abia acum începem să conștientizăm ca societăți unde ne poziționăm. Poziționarea asta este pe criterii de rasă, sex și alte concepte designate să mențină condiția umană într-o stare de separare și subordonare.
- Degradarea încrederii în democrație
Electoratul percepe partidele ca fiind cinice și interesate doar de propriul avantaj, ceea ce duce la creșterea absenteismului electoral și a radicalizării. Un fenomen pe care îl putem observa deja. Iar aici au avut de contribuit toate entitățile cu putere politico – socio – economică.
Dar noi n-am făcut nimic. Ar putea striga unii din rărunchi.
Nu este chiar așa. Inclusiv lipsa acțiunii este toxicitate și complicitate. Într-o familie în care tatăl este abuziv și mama nu face nimic, ambii părinți sunt de vină atunci când copilul are traume pe viitor. Faptul că nu s-au poziționat de partea unor minorități, i-a făcut complice la dezumanizarea și la discriminarea lor. Ca să nu mai zic la folosirea lor ca unealtă sau ca țap ispășitor în campanii politice.
- Consolidarea oligarhiei
Puterea rămâne concentrată în mâinile unui număr restrâns de persoane, iar mecanismele democratice devin simple formalități. Aceea nu este o putere reală, este una monetară care nu provine dintr-o luptă socială reală. Deci orice putere sau avere acumulată astfel e ca și nulă, chiar dacă ea există prin vile, vacanțe, vehicule de lux și multe alte privilegii. Nu este vreo putere care să schimbe istoria. Din contră, e chiar tipică condiției umane derizorie sau condiței umane de cea mai joasă speță.
Adică acumularea averii de către acești oameni ajunge să fie echivalentul tricoului Versace din bazar. Anost și de prost gust. Fake.
Deja observăm disperarea elitelor de a prelua puterea prin rețelele sociale și de a cenzura ce nu le convine. Cel mai clar exemplu este rețeaua TikTok.
Să reluăm: Cum este utilă unora Tăcerea politică?
Prin tăcerea politică, partidele nu încearcă doar să păstreze o bază electorală, ci să mențină o structură de putere care le permite să controleze resursele, să manipuleze conflictul social și să își perpetueze dominația.
Această strategie generează o stagnare deliberată, consolidând inegalitățile și slăbind coeziunea socială, în timp ce permite partidelor să rămână în control, indiferent de costurile pentru societate.
Așadar data viitoare când aveți un om politic favorit sau un partid poate, căutați să vedeți unde se poziționeză cu adevărat și care sunt valorile pe care le susțin. Dacă majoritatea se pupă cu valorile expuse de restul partidelor, iar ei nu vin cu nimic în plus, aducător de bine, să ne fie clar care le este poziția.
Să ne auzim / citim, data viitoare, fără manipulare!
