Xaara Novack Acel moment…când dai cu bâta’n baltă. Hai să vorbim despre acel moment. Pentru că da, cu toții avem momente de acest gen. Ne ia gura pe dinainte, suntem distrați sau… așa suntem noi, cu capul în nori, blegi dar simpatici. Altfel, mai târziu nu am avea ce să ne amintim la fel de amuzant și nici n-am avea ce povesti!
Acel moment s-a întâmplat de foarte multe ori pentru mine. Și sigur se va repeta, pentru că suntem oameni. Și se întâmplă. În acel moment ne vine să deschidem o gaură în pământ și să ne afundăm acolo. Dar apoi, cu trecerea timpului ne dăm seama de hilaritatea situației.
Atunci când eram la școală sau la liceu, au fost numeroase situații cu Acel moment. Îmi sunt dragi, chiar dacă pe moment am roșit și mi-a fost teamă că am lăsat o impresie nu foarte bună…
Încep cu școala generală. Mi-am luat inima în dinți și am chiulit de câteva ori. În ziua de azi chiulitul este ceva obișnuit, pe atunci când absentai nemotivat, profesorii sunau la părinți acasă și întrebau de persoana ta. Uokee…să revenim. Și îmi luasem eu inima în dinți să chiulesc. Făcusem socoteala că pot avea cinci absențe nemotivate pe an, plus cele motivate în caz de răceală, zile speciale, etc. Ziua de chiul. Am ales să plec de la ultima oră, nu mai țin minte ce materie era. Dar pe drum mă întâlnesc cu profa de mate.
Ea: „Ce faci, chiulești?!”
Eu: „Bine, mulțumesc!”
Mintea mea a preluat mesajul cu întârziere și a ieșit momentul acela frumos în care răspunzi nu la ce auzi, ci la ce potrivești în capul tău. Ca apoi să ai ce povesti,nu?
Secvența doi. Liceu. La bibliotecă citind o carte (cel mai probabil literatură sau filozofie). Apare un coleg de la altă clasă și intră în vorbă cu mine. Îmi face complimente, îmi cere numărul de telefon și după restul discuțiilor despre lucruri comune, pleacă la ore. Eu la fel.
Trec multe săptămâni, dacă nu o lună și primesc un telefon. Mă strigă mama să vin să răspund că la telefon e un băiat (pfft! pe vremea când băieții te sunau pe telefonul fix pentru că nu aveam încă telefon mobil, să nu mai vorbesc de smartphone…) De partea cealaltă a receptorului se prezintă tipul, îmi zice că i-am dat numărul de telefon când ne-am întâlnit la bibliotecă.
La care eu: „Nu știu de unde ai tu numărul meu de telefon, dar nu de la mine. Nu m-am întâlnit cu nimeni la bibliotecă.”
Tipul nu și nu! Tu mi-ai dat numărul, ne-am văzut acolo și mi-ai lăsat telefonul tău. (că doar așa se întâmplase.)
Atât i-a trebuit. Am început să-i repet insistent că nu eu i-am dat numărul, ca poate a fost altcineva și mă confundă. Că n-am văzut pe nimeni când am fost la bibliotecă, etc. Pe scurt, am insistat că nu se întâmplase.
Văzând că n-are cu cine discuta, tipul a renunțat. (probabil m-a crezut și puțin nebună)
Trec anii, se termină liceul, se termină facultatea, ajung la job and stuff. Și într-o zi am un flashback din trecut cu tipul, în bibliotecă, vorbind și îmi amintesc fix toată discuția, inclusiv faza la telefon când am negat totul cu vehemență. Acel moment!
Big face-palm! Săracul…probabil a crezut că nu’s pe creanga mea. Lăsând la o parte faptul că i-a luat mult timp până să-și ia inima în dinți să mă sune, având în vedere că eu și uitasem de întâmplare. Ohhhh, da!
Întâmplarea cu numărul trei. Ziua bacalaureatului. Proba scrisă la matematică (film horror, nu?) Trei profesoare ne asistau, una dintre ele era…foarte amplă..
Nu intrasem în clasă încă, eram pe coridor cu ceilalți colegi și toți povesteam cum este în clasa noastră și cine a venit să ne asiste. Eu desigur, foarte entuziasmată am început să le povestesc despre profesoara grasă, care poartă niște haine interesante și care îmi aduce aminte de cântărețele de operă. Restul erau toți galbeni la față, îmi făceau semne, dar nu m-am prins la început. Logic, profa era fix în spatele meu și auzise toată discuția. Noroc că am fost foarte entuziasmată de stilul ei vestimentar și nu am pus accentul prea mult pe faptul că ocupa mult spațiu fizic.
Așa că mă alătur grupului de oameni care au făcut câteva gafe la viața lor. Mi le amintesc cu drag, sper că ați zâmbit puțin alături de mine.
Să savurăm și acel moment, până la urmă și acesta ne influențează într-un fel și ne transformă în ceea ce suntem. În bine, zic eu.
Pupici!
Doamne, chiar am ras. Da, fazele de genul pe moment nu par deloc incantatoare, dar cu trecerea timpului ne dam seama ca sunt cu adevarat intamplari amuzante!
Fiecare etapa are frumusetea si hazul ei 😡 Mi-a placut mult postul! Spor la scris :*
Zircon ma bucur ca ai ras cu mine :)))) ohhh,da. inca mai am momente de genul asta. in ziua in care am scris postarea am varsat apa tot timpul si am fost cam bleaga. si am uitat sa adaug o intamplare cand reparam cu bunicul meu ceva la robinetul de la baie. una din piulite a cazut in toaleta si in loc sa iau o manusa si sa ma „scufund” dupa ea….ghici ce! am tras apa >.< not proud, dar de fiecare data cand imi aduc aminte, rad cu lacrimi!
cred ca o sa mai scriu despre astfel de experinte :)) thanks! :* kisses and hugs!
Hmm nu știu dacă am avut momente de genu, poate câteva lucruri din alea nasoale. Aveam o prietenă pe care începusem să o înșel cu prietenele ei, pe rând. Fiecare se simțeau ciudat că își înșelau cea mai bună prietenă și toate m-au rugat să țin secretul. La un moment dat ultima îmi spune că se simte vinovată și că nu știe cum o să mai poată să o privească în ochi, la care eu îi răspund complet automat în ideea de a o ajuta nicicum să creez o ceartă întreabă-le pe x, y că ele știu…… shit și apoi realizez ce am făcut. Imaginează-ți că îmi spune gagică-mea că nu știe ce se întâmplă cu prietenele ei de nu mai vorbesc una cu alta……
Ăla a fost un moment din ăla unde creierul meu a luat o pauză și doar am vrut să fac un bine să scape de vinovăție….. deh tinerețea :))
=))))))) Am citit comentariul tau la prima ora a diminetii, in pat. M-am inecat oleaca cu cafea, de ras, dar mi-a placut faza. Si ma regasesc in ea total, doar ca tipii cu care ieseam nu erau asa de apropriati. Duh, adica luam si eu metode de „precautie”
In schimb aveam momente cand nu stiam ce nume au sau eram tentata sa le zic pe un alt nume. Tocmai de aceea, pe majoriatea ii chema „Auzi” :))))
Exact! Tineretea asta…