Nu sunt mare fan al fondului de ten purtat zilnic. Așadar, nu am avut decât două fonduri de ten în colecție până acum. Al treilea, este Affinitone de la Maybelline. Despre dânsul vorbim astăzi. Pentru că l-am testat de-a lungul a două luni și ceva. Asta pentru că îmi doresc să scriu recenzii cât mai bune, care să vină în ajutorul vostru atunci când doriți să achiziționați un produs. Fie el cosmetic, sau nu.

Affinitone Maybelline

Affinitone Maybelline – fond de ten cu acoperire medie

Test1

Îmi plac lucrurile simple, adesea pentru că sunt foarte comodă. Așadar primul mod în care am testat acest fond de ten, a fost să-l aplic pe tenul bine hidratat, cu degetele. Da, l-am pus în palmă, l-am încălzit bine și apoi l-am distribuit uniform. Vă ziceam că sunt comodă. Am ales să-l aplic astfel prima dată, din pură coincidență. Nu îmi găseam beauty blender-ul și pensulele mele de make-up erau nespălate de vreo săptămână.

Affinitone Maybelline

Mă așteptam să se aplice bine, să fie ușor de amestecat împreună cu anticearcănul, însă am descoperit un produs mai încăpățânat decât mine! În primul rând, am observat că intră în pori, cumva îi astupă, și apoi se usucă deasupra lor într-un mod inestetic. Mi se aduna în zona bărbiei, acolo unde am linii expresive, sub ochi sau pe frunte. Un total eșec!

Am zis că poate sunt eu de vină, poate nu am aplicat corect. Poate nu trebuia cu degețelele, data viitoare să-l aplic într-un alt mod, să folosesc alte produse și să văd dacă se comportă la fel!

Test2

Repetir. Mi-am hidratat tenul, am folosit serul pentru pori dilatați de la Clarins pentru a-mi pregăti tenul și am aplicat Affinitone Maybelline cu un beauty blender. Nu foarte umed, ca idee, pentru că l-am uscat cu prosopul în prealabil. Și fondul de ten s-a comportat la fel!

Affinitone Maybelline

A intrat în pori, n-a acoperit nimic, s-a uscat repede și s-a așezat frumușel unde aveam acele riduri de expresie. Îl vedeam cum stă chitit acolo când foloseam rimel sau încercam să-mi aplic restul produselor cosmetice. Nu s-a amestecat deloc bine cu anticearcănul, as usual și arăta oribil, pentru că părea cakey. S-a strâns pe alocuri, ca și cum aș fi avut pete uscate de fond de ten pe față. Am încercat să folosesc pudra translucidă de la Bourjois pe deasupra, dar nici așa n-a funcționat!

Test3

A treia oară și ultima, am folosit pensula. Am zis că tehnica mea e proastă și că mai am de învățat. Ce să vă spun, tot același rezultat am obținut!

Affinitone Maybelline

Affinitone Maybelline are o acoperire medie, asta am observat în zonele în care nu s-a strâns produs. Nu mi-am simțit tenul încărcat, atunci când l-am folosit, doar că acest fond de ten, nu se împacă deloc cu tenul meu. Parcă sunt dușmani, nu alta!

Concluzia

 

Affinitone Maybelline

Deși pe ambalaj specifică faptul că Affinitone Maybelline este pentru toate tipurile de ten, eu având ten mixt – gras, la mine nu se aplică bine. Așadar, nu îl pot folosi. Mai ales că Mama Natură m-a binecuvântat cu niște pori dilatați cât craterele!

Dacă sunteți în situația mea și aveți tenul gras, cred că ar fi mai bine să vă gândiți oleacă înainte de a da banii pe ceva. Sunt câteva sfaturi de urmat, atunci când vă cumpărați un fond de ten, sfaturi pe care tot eu le-am scris, dar yo, am fost prea entuziasmată de un fond de ten nou! Așa că nu le-am urmat. Ca să-mi pun cenușă-n cap.

Cred ca este un fond de ten excelent pentru persoanele cu un ten normal, care n-au pori dilatați. Ele s-ar putea bucura de un asemenea fond de ten pentru că are vitamina E, ulei de argan și este foarte hidratant. Eu mă reîntorc la CC Cream de la Gerovital, mai ales că este vară.

 

Affinitone Maybelline

M-am împăcat cu gândul că mi-am luat un fond de ten greșit, din grabă și este o prostie pe care nu am de gând să o mai repet!

Pe viitor aș încerca Bourjois Healthy Mix, dar asta numai după ce îl folosesc ca sample, măcar de două ori, ca să mă pot decide daca într-adevăr mi se potrivește sau nu.

Voi ce fond de ten folosiți?

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

3 Comments

  1. avatar
    Valeria Chertes says:

    Pacat ca nu ti se potriveste.

  2. avatar

    Eu am avut fondul asta de ten acum ceva timp si tin minte ca mi-a placut.
    De la Maybelline am avut recent unul care mi-a placut. Chiar l-am folosit pe perioada mai rece si mi s-a parut fain. Am scris pe blog despre el…imi scapa denumirea lui..

    1. avatar

      Cred ca tine nu doar de tipul de ten, probabil este important ce fel de produse de ingrijire folosim si ce fel de ingrediente contin acestea. Uneori nu se pupa, si de aceea fondul de ten nu sta cum trebuie sau intra in pori. Nu am mai incercat altele de la Maybelline. Am cumparat unul nou de la Alverde si mi se pare ca are acoperire bunicica si este destul de cremos. Nu ma asteptam sa fie asa OK. Oricum daca nu il gasesc pe blogul tau 😀 Sigur il gasesc undeva pe canalul tau de youtube, pe la favorite sau recomandari. <3 Pupici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.