Xaara Novack Calea Eroilor sau cum s-a frânt coloana vertebrală a poporului român este un documentar ce nu trebuie ratat!
Sâmbăta trecută am fost prezentă, alături de alți bloggeri craioveni, la Casa de Cultură Traian Demetrescu pentru a privi documentarul Calea Eroilor, despre viața și opera sculptorului Constantin Brâncuși. A fost un eveniment desfășurat în cadrul Zilelor Craiovei, un moment cultural la care a fost inclusă și blogosfera craioveană prin implicarea colegului nostru Daniel Botea. Îi mulțumim pentru ocazia oferită. Din păcate trăim într-o lume care preferă din ce în ce mai mult derizoriul, distracția de moment, bălăcăreala în public în ciuda ofertelor culturale care există. Și apoi tot ei se plâng de lipsa educației…
Documentarul realizat de Horia Muntenuș este unul cutremurător. Descoperim ceea ce s-a întâmplat de fapt cu moștenirea primită de la acest mare om. Monumentul funerar care l-a lăsat în grijă poporului român. Popor, cum istoria a arătat de nenumărate ori, nerecunoscător.
Ar trebui să-mi fie rușine că sunt parte din aceeași națiune, dar nu! Nu mie trebuie să îmi fie rușine. Nu eu am greșit, nu eu am stricat corola de minuni. Nu mie trebuie să mi se usuce sufletul că tradițiile și tot ce avem mai sfânt sunt luate în derizoriu de către niște viermi ghiftuiți, de către politicieni proști cu cefe late. Despre ce vorbim?
Am privit toate cele patru părți ale acestui documentar, un film care urmărește povestea Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu. Începând cu anul 1937 când Arethia Tătărescu, președinta Ligii Naționale a Femeilor, îi cere sculptorului Constantin Brâncuși să contribuie la ridicarea unui monument de preamărire a eroilor care s-au jertfit pentru războiul de întregire. Iată o parte din scrisoarea oficială, adresată primarului din acea vreme:
„În felul acesta aducem un omagiu de recunoștință județului Gorj, județul lui natal. Dorința Ligii este ca donația să aibă următoarea destinație: crearea unei străzi care să poarte numele de Calea Eroilor, cale ce va porni din preajma Jiului trecând prin Gradina Publică, pentru a merge până la actualele cazărmi. Această stradă este de mai mult timp prevăzută în planul de sistematizare a orașului, dar nu s-a putut realiza din lipsa de fonduri. Pentru plata acestei exproprieri Liga va pune la dispoziție suma de 750.000 lei.
La începutul acestei căi se va așeza portalul sus numit iar pe postamentul ei, lângă cazărmi, se va ridica Coloana Recunoștinței, legându-se astfel amintirea locurilor pentru care au luptat gorjenii, cu ideea recunoștinței fără de sfârșit simbolizată prin Coloană.
Liga Națională a Femeilor a hotărât construirea Bisericii ”Sfinții Apostoli”, care se află pe strada destinata eroilor, contribuind la terminarea lucrării de mult părăsite și dând astfel prin ridicarea acestui sfânt lăcaș o strălucire și mai mare recunoștinței noastre pentru cei care s-au jertfit.
Atât facturile de plată ale celor 2 monumente, clădirea bisericii precum și suma depusă pentru plata exproprierilor reprezentând valoarea de 2.200.000, sunt rezultatele exclusive a muncii noastre de ani de zile, completată cu „Expoziția Românescă“ organizate sub auspiciile Ligii.”
Brâncuși a acceptat solicitarea pentru Calea Eroilor și tot ce însemnau aceste detalii culturale. A refuzat plata pentru lucrările sale, pe care le-a donat orașului Târgu Jiu. Un gest nobil, pe care nu l-am onorat cum se cuvinte nici până în ziua de azi. Stau și mă întreb oare cât trebuie să mai îndurăm și cât timp ne va lua până să ne revoltăm și să ne dăm seama că dacă nu ne înțelegem trecutul, suntem condamnați să-l repetăm.
Comuniștii au venit la putere, împreună cu ideile lor stupide. Și nu, nu sunt doar comuniștii de vină, să nu generalizăm. Fiecare regim are hibe, fiecare regim are proprii lingăi, care sunt sus doar să pupe în fund și să-și țină buzunarele pline. Să-i luăm pe rând, ca la execuție. Hehehe, ce amuzant, așa-i? Câtă grandomanie este în capul unora și cât de ușor ți-l retează istoria, arătându-te fix ca un împărat din poveste, din povestea aceea tristă cu Straiele noi ale împăratului.
După 1949, începe o denigrare a operelor brâncușiene în presa românească. Care, părerea mea de om simplu, n-a adus vreodată o contribuție notabilă acestui popor, decât dacă a primit alte avantaje. Despre televiziune nici nu vorbesc. Nu merită. Despre lucrările lui se spunea că „nu au nimic în comun cu specificul țării sale”. Primarul Târgu Jiului din acea vreme dorea să dezasambleze Coloana fără sfârșit și topirea acesteia. Nu este prima încercare prostească de acest fel.
Membrii de vază ai Academiei Române, printre care și Mihail Sadoveanu, au contribuit la denigrarea și critica dură nemeritată adusă sculptorului român în acea perioadă. Ca să le fie spiritul împăcat cu o victorie chioară, Brâncuși renunță la cetățenie în anul 1952 și devine oficial parizian.
Trei ani mai târziu cere să fie repatriat, pentru a fi înmormântat lângă părinții săi, la Hobița. Cererea desgiur îi este refuzată. Căci ce poate fi mai periculos decât spiritul unui om care poate aduce cu sine un cutremur de conștiință? În ultimele sale zile din viață, sculptorul mărturisea că „mor cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”. Hai să dăm cezarului ce este al cezarului. Indiferent de cât de mare ai fi ca personalitate, nu poți băga sub preș vreodată greșelile grandomaniei sau vreo nedreptate. Tocmai acelea se plătesc cu vârf și îndesat, nea Sadovene…
Comunismul s-a stins repede, cu miros de praf de pușcă. Oameni neimportanți care au pervertit tradițiile noastre și au încercat să le îngroape sub alte forme, toți aceștia s-au perindat la putere cu aceleași interese ca în ziua de azi: buzunarul propriu, afacerile personale. Să nu-și facă de rușine „strămoșii”.
Ne îndreptăm către cunoscut, către anii 1990. Aflăm despre intențiile lui Radu Varia de a restaura Ansamblul Monumental Brâncuși, de la Târgu Jiu. Deși prin construcție și modul în care Coloana fără Sfârșit a fost gândită, dar și celelalte monumente, acest proces nu era necesar.
Cine altcineva își putea da aprobarea pentru un asemenea proiect decât moștenitorii unui regim scârbos: Ion Iliescu, Petre Roman și dragă Stolo. Ca sa nu ne mai îmbătăm vreodată cu apă de la robinet, să nu aveți impresia că există sau ar exista în politică noțiunea de adversar sau de oponent. Nu, aici o mână spală pe cealaltă, niciodată în interesul poporului. Nu-i nimeni la putere în afară de cei care au fost până acum, toți o apă și un pământ. Sunt legați între ei de același sfori, înfrățiți cu punjabi într-un stil mafiot nedemn de poporul acesta.
Fiind vorba de fonduri imense la care s-au angrenat Fondul Mondial al Monumentelor de la New York sau Banca Mondială, vă dați seama că interesul ca tot acest proces să se desfășoare cât mai rapid a fost unul la fel de imens. Coloana fără sfârșit a fost demontată, bucată cu bucată. Chiar credeți că ce a rămas în urmă este autentic și n-au primat interese meschine? Când se încerca dezmembrarea ei de atâtea decenii. Iar sumele exorbitante cheltuite între 1996-2000 arată azi că nu s-a făcut nimic, decât să se încaseze niște bani. Tipic românesc.
Toate procesele de restaurare de până acum au fost o bătaie de joc. Nu o spun eu. O atestă locul în sine, se vede în poze, cu ochiul liber. Să nu uităm că în ultimii ani, monumentele au fost distruse sub „minunata” inițiativă a domnului Dorin Dănilă. Operele din piatră poroasă au fost spălate precum covoarele la spălătorie, cu jet de apă puternic și detergenți…
Oare oamenii ăștia pe ce lume trăiesc? Nu faci muncă de cercetare să vezi ce îi priește materialului, nu te duci în deplasare să discuți direct cu alți sculptori și specialiști? Nea Dănilă, vino matale și ia-te de mână cu Nea Caisă de la noi care a conceput planul pentru grădina zoo, și vă rog frumos să vă deplasați (doamne dacă aș avea bani, v-aș plăti biletul!) undeva pe altă planetă, drept specimene umane cu mențiunea de „error 404 human thinking process not found”.
Brâncuși spunea, pe bună dreptate: „Voi nu știți ce vă las eu aici”.
Documentarul Calea Eroilor are cinci părți:
Capitolul I Calea Eroilor – Facerea
Capitolul II Calea Eroilor – Călăuza
Capitolul III Calea Eroilor -Sacrilegiul
Capitolul IV Calea Eroilor -Anul 2000
Capitolul V Calea Eroilor – Între clipe
Vi-l recomand cu căldură, în caz că veți avea vreodată ocazia să-l vizionați. Știu, este frumos să credem că tot ce zboară se mănâncă. Este ușor să cădem într-o lâncezeală boemă, dar din când în când e bine să primim un ghiont în coaste ca să ne trezim și să mai învățăm câte ceva.
Da, uneori dușmanul pare imens și de neclintit, dar zicala cu buturuga mică răstoarnă carul mare, să nu uităm că tot din popor provine! Să ne schimbăm puțin obiceiul de a accepta orice jignire, orice târâtură care vrea să se îndoape din bunul poporului și să le tăiem creanga de sub picioare.
Eu n-am copii, dar voi restul, ce veți lăsa lor moștenire? Aceleași metehne comuniste cu mască democratică? Să-i vedeți prinși în aceeași caracatiță a rubedeniilor prin fiecare instituție? Să știți că n-au putut să-și facă singuri drum și au trebuit ținuți cu palma sub funduleț? Să vedem aceeași birocrație și prostie crasă a mastodonților care consumă copaci degeaba? În ce secol trăiți?! Sau de fapt, în ce secol vreți să trăiți?!
Mulțumesc blogosferei craiovene prezente la Tradem și Domnului Horia Muntenuș care a muncit pentru această anchetă jurnalistică realizată într-o formă artistică pentru a fi deschisă publicului larg. Eu vă las să vizionați filmul „Un arbore la mijloc de lumi – Constanti Brâncuși”, film premiat la Cluj-Napoca în 2010 pentru cel mai bun multiplicator de informație culturală europeană.
Cine nu luptă împotriva Răului, s-a și predat deja inamicului – Constantin Brâncuși
