O carte care mi-a atras atenția încă de la început pentru că are un titlu provocator, cel puțin pentru o persoană artistică cu puțină curiozitate. Am dorit într-un fel să știu dacă o parte din ideile mele se confirmă sau nu. Tipic uman, să căutăm confirmare, inclusiv din cărți.

 

Will Gompertz, Think like an artist

 

Cartea nu dezvăluie lucruri nemaiștiute sau nemaiauzite. Dar pune cap la cap istorisiri scurte despre diferite personalități sau artiști care s-au făcut remarcați, punând sub lumină esențialul.

 

În primul rând pentru a fi artist nu-ți trebuie confirmarea nimănui. Pentru că actul de creație vine din interior, nu are nevoie de ștampilă, de brevet sau aprobare din partea celorlalți. Altfel, nu s-ar mai numi artă.

 

Ceea ce vreau să rețineți, cei care aveți un talent anume, oricare ar fi acesta. Instrumental, literar, artistic de orice fel, este că nu va conta niciodată la fel de mult diploma, pe cât va conta munca voastră.

 

Un artist trebuie să fie un bun antreprenor. Eu am învățat asta de la viață, nu m-am născut cu talentul de a negocia și nici nu aveam habar cu ce se mănâncă arta. La început tot ce știi să faci este să creezi.

 

Circula o vorbă pe internet și este cât se poate de reală. Un artist nu trăiește din aer, cum au impresia unii oameni. Chiar și pentru a avea un hobby, să zicem tenisul, ai nevoie de niște palete de tenis și mingi de tenis. Nu poți juca tenis în blugi sau pantofi, așa că trebuie să investești în echipament. Fix așa stă treaba și în artă. Cei care refuză să-i plătească pe alții pentru munca lor, sunt mulți, din păcate. Despre mojicie însă, poate altă dată.

 

Este de datoria mea absolută, ca artist, să fac bani din ceea ce creez.

 

Spunea Vincent Van Gogh.

 

carti motivationale

 

Un artist știe să transforme nimicul în ceva anume. O fac comportându-se ca un antreprenor. Știți voi, oamenii aceia care aruncă o pată pe un tablou blanc, îi dau un nume sofisticat și își iau niște bani frumoși. Le merge? Da. Sunt artiști? Da. Sunt!

 

Pentru că se pricep la ceea ce fac, au acolo un talent și multe ore de muncă în spatele aruncăturii de tempera pe pânză. Să nu vă imaginați că au apărut din neant și dintr-o dată fac bani cu toptanul.

 

Pe lângă asta este vorba de a găsi acel ceva care funcționează. Rețeta succesului. Care diferă de la om la om. Cum ajungi la ea?

 

Nu apare ca o boare, nu se coboară brusc duhul inspirației și nici nu visezi muze la miezul nopții. Nu. Succesul vine din greșeli. Exact. Din greșeli. Încercări, tatonări și situații care pentru unii ar intra la categoria ratării.

 

David Oligvy spunea așa:

Ideile mari provin din subconștient. Dar subconștientul tău trebuie să fie foarte bine informat, altfel ideile tale devin irelevante.

Dacă nu se vinde, nu este creativ.

 

Citate traduse din carte. Pentru că e o carte ce n-ar trebui să vă lipsească din bibliotecă! Vorbește și despre curiozitatea artistică, despre procesul de creație sau despre inspirație.

 

Lucrul care valorează cel mai mult, este să-ți asumi tot ceea ce faci. Indiferent de circumstanțe.

 

Cel mai curajos act este să gândești pentru tine. Cu voce tare.

Coco Chanel

 

Cărțulia am luat-o de pe Okian. A mea este în limba engleză. O recomand cu drag, pentru că aveți ce învăța din ea.

Vine cu ilustrații, exemple concrete din viața unor artiști precum Michelangelo, Caravaggio sau Pablo Picasso. Conține umor subtil și sarcasm, te surprinde în mod plăcut și abundă de informație concretă. Te stimulează vizual și te motivează.

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.