Tenul meu este unul gras, mixt în zilele lui bune. Pe lângă faptul că devine lucios foarte repede, mai am și porii dilatați, adică mă rezum la fond de ten și atât. Pentru că o pudră care nu este translucidă imediat dă pielii mele aspectul de burete, arătând inestetic.
Așa că recent m-am hotărât să iau „problema” de coarne, cum ar veni și să investesc ceva mai mult în îngrijirea tenului. Ceva mai mult însemnând Serul de la Clarins pentru pori dilatați. Îl am de vreo două săptămâni și mi l-am cumpărat singurică. Pentru că auzisem că-i bun, ba pe bloguri, ba pe youtube. Și am zis, că trebuie să fie ceva la mijloc. Mi se pusese pata rău așa că a trebuit să-l iau.
Dacă vreți să vedeți un unboxing, îl găsiți în cel mai recent vlog, la minutul șase, zic în caz că nu sunteți așa into vlogging sau privit vlogurile altora pe youtube. Știu și eu…
Clarins Pore Minimizing Serum
Clarins Pore Minimizing Serum vine într-o sticluță mică, verde. Are o pompiță cam rebelă ce spârcăie produsul sau sunt eu mai neîndemânatică. Încă nu i-am găsit zen-ul așa că ducem lupte seculare în continuare. Are un miros green, adică de plante, nu-i puternic, nu-i parfumat, personal, îl ador. Sticluța are 30 de mililitri, dar produsul este foarte ușor de întins pe ten. Se absoarbe repede și lasă o senzație de prospețime, cum ar fi normal.
Ingrediente:
Printre alcool, ceva parfum și parabeni găsim extract de hibiscus, acid salicilic care știm că rezolvă problemele tenului gras, uneori coșurile, zinc sau vitamina B6. Nu m-am lăsat descurajată de unele ingrediente care se presupun a fi dăunătoare, cum sunt parabenii, mai ceva ca apa sfințită pentru draci, în ceea ce privește industria cosmetică și nu numai. Având în vedere că produsul funcționează, cred că au o cantitate minimă și nu foarte dăunătoare tenului.
Cum funcționează?
Pe tenul meu a avut rezultate. Să nu vă imaginați că dintr-o dată, ca prin magie, mi-au dispărut porii dilatați. Însă produsul a funcționat minunat către margini, estompând porii care erau pe cale de a se dezvolta. Mă aștept cam după o lună de folosire continuă să se observe ceva schimbări.
Evident, porii există acolo din motive naturale, pentru că așa este conceput tenul nostru. Nu vreau să scap de pori dilatați, în sine, nu mă înțelegeți greșit. Ci doar să devină un detaliu subtil al tenului meu.
Folosesc Clarins Pore Minimizing Serum în zonele unde am porii dilatați, adică pe obraji, mai des dimineața decât seara. Am și zile în care uit să-l aplic, ce-i drept. Nu sunt cea mai conștiincioasă persoană în ceea ce privește rutina mea de îngrijire. Am episoade de lene maximă.
Însă după folosire aplic o cremă hidratantă, nu mă bazez doar pe acest produs. Și cum deja soarele începe să-și facă de cap, folosesc o cremă cu spf 50 de la Gerovital. În special dacă știu că voi ieși în oraș, pentru zilele în care stau în casă precum floarea în vază, folosesc o cremă hidratantă normală.
Concluzia?
Clarins Pore Minimizing Serum este ideal pentru persoanele ca mine, care au tenul gras sau mixt și porii dilatați. Sunt mulțumită de acest produs. Cred că voi mai încerca și alte produse de la Clarins.
Nu uitați de concursul care se desfășoară pe pagina mea de facebook (Voucher de 500 de RON)! Pupici!