În sfârșit după un secol de absență am ajuns și eu la o nouă degustare de vin. De data aceasta am avut parte de vinurile produse de Crama La Sapata, alăturate brânzeturilor marca Delaco. A fost o seară relaxantă alături de bloggerii olteni de la ASBO.
Evenimentul marca Brânzeturi cum se…cuVin s-a desfășurat la Trattoria Chiriac, un restaurant cochet, care s-a rebrand-uit recent. Unde am mâncat un sendviș de pui picant, așa picant că mi-a adus aminte de aripioarele de la KFC. Și cum KFC este super – popular, mă aștept să le crească popularitatea și celor de la Trattoria Chiriac. Mai ales că servirea s-a făcut rapid și localul este frumos. Mi-a plăcut locația, designul apropriat de tradițional dar păstrând elemente moderne.
Locația este una simplu de găsit, cred că toată lumea știe unde se află Piața Chiriac în Craiova!
Crama La Sapata
Să revenim la vinurile noastre! Crama La Sapata este total deosebită, vinurile lor sunt produse în cantități mici. Se pune accent pe calitate, nu pe cantitate. De exemplu via este lucrată cu cai, cu un utilaj ușor. Se pune accent nu doar pe tradițional, cât și pe ceea ce îi face bine soiului de vin. Vorbim despre o prelucrare organică a vinurilor lor.
Uneori se sapă via manual pentru că ajută strugurii să capete mai mult parfum. Iarba se taie în așa măsură încât să protejeze ciorchinii, unele flori sau buruieni care ajută via să se mențină sănătoasă, sunt lăsate să crească alături de struguri. De asemenea tot acest proces protejează inclusiv de ploi.
Vinurile lor au un gust pur, răcoritor și catifelat în același timp. Sunt tipuri de vinuri pe care le simți că nu se încadrează în categoria comercialului. La Sapata sunt acele vinuri pe care nu ai cum să le uiți odată ce le-ai gustat. Cu siguranță ți se face dor de ele!
Frizante Artizanal
Mi-a fost destul de greu să aleg dintre vinurile lor. Mi-a plăcut Aligoté, cu gustul său dulceag de fragi sau corcodușe aproape coapte. Însă m-a cucerit mai mult Frizante Artizanal. Poate pentru că este un vin care se bea ușor, un vin răcoros.
Frizante Artizanal produs la Crama La Sapata este un vin cu o aciditate mare și foarte puțin zahăr. Te înțeapă frumos la limbă, dar lasă și acea aromă catifelată a strugurilor aproape copți.
Este un vin din 2019, din Festească Regală culeasă devreme, încă verzuie. Domnul Roberto Pieroni reprezentantul Cramei La Sapata ne-a povestit în amănunt despre modul de preparare al acestui vin. Mustul nefermentat din primăvară a fost păstrat și scos abia atunci când s-a amestecat cu cantitatea de vin. După ce a fost lăsat la fermentat 2-3 zile, mai apoi s-au amestecat și îmbuteliat.
De aceea Frizante Artizanal este un vin ușor tulbure. Nefiltrat. Are inclusiv puțină depunere, pentru că este un vin care a fermentat inclusiv în sticlă. Are un gust excelent, răcoritor și păstrează puțin din dulceața mustului. Nu are alte adaosuri de zahăr. De aceea am zis la început că este un vin pur. A fost păstrat și lăsat în forma sa superioară.
Mi-a plăcut mult și eticheta, simplă, nu foarte stilizată, ca și cum ar fi fost bătută la mașina de scris. Nu este un vin puternic, are 11, 2 grade. Este un vin răcoritor, tipic de vară, însă băubil indiferent de anotimp!
Și un lucru interesant învățat la această degustare:
La Frizante nu se învârte paharul, precum la vinurile obișnuite, pentru a nu-i deranja bulele. Gustul lui îmbietor se simte indiferent, dar este bine de știut cum se bea acest tip de vin.
Ile de France, Petit Camembert
Aceasta a fost brânza asociată cu Frizante Artizanal și pot spune că mi-a plăcut maxim combinația! Vinul a făcut ca brânza ușor grasă, să ți se topească în gură pur și simplu. I-a accentuat gustul lăptos și a făcut-o să devină mai cremoasă.
Este o brânză moale, cu o crustă frumoasă pe deasupra care îi potențează gustul. Îmi place cutia în care vine protejeată și faptul că deși este o brânză, îmi aduce aminte de unt. Datorită laptelui și a modului în care se topește pur și simplu.
Petit Camembert este o brânză franțuzească, putem spune că este simbolul al patrimoniului gastronomic franțuz. Este la fel de popular precum bagheta lor de pâine, la fel de popular precum Omlette du fromage a lui Dexter. Glumesc, desigur.
Camembert a apărut odata cu Republica Franceză, la final de secol XVIII. Legenda spune că a fost produsă pentru prima dată de Marie Harel, harnică gospodină din Normania. Toate sub îndrumarea unui preot originar din regiunea Brie.
Odată ce linia de cale ferată din orașul normand Caen a făcut legătura cu Parisul, a permis dezvoltarea, vânzarea și producția acestui tip de brânză în restul orașelor franceze. În 1890, inginerul Juler Charrel a inventat o cutie de lemn care proteja brânza Camembert în timpul transportului și a crescut implicit vânzările acestui tip de brânză.
Camembert era definită pe atunci ca:
O brânză cu pasta moale scursă, nepresată, nemalaxată, ușor sărată, cu crustă de mucegai, cu formă rotundă, cu greutatea maximă de 350 g, cu diametrul de 10 – 11 cm, cu un conținut de substanță uscată grasă mai mare de 38%, preparată din lapte de vacă pur și produs în Normania Inferioară. Normandia Inferioară, adică aia de jos, cum ar veni pe la noi, care nu ne-am prea civilizat.
În 1962 Curtea de Apel din Orleans a statuat ca brânza să aibe o denumire mai generică, de Camembert, pentru a putea fi trecută în domeniul public.
Este o brânză istorică. Delicată și totuși puternică prin faptul că te cucerește cu gustul ei cuprinzător. Brânza aceasta poate fi mâncată în diverse forme, se poate topi și mânca cu pâine prăjită în usturoi. Cu vin și fructe de pădure sau în paste. Rețetele sunt multe și brânza, absolut delicioasă!
Concluzii
Vinul meu preferat, Frizante Artizanal este un vin PUR. Pur și simplu cuceritor! Pur și simplu păstrează aroma aceea de strugure proaspăt cules îmbinată cu dulceața mustului. PUR.
Brânza Ile de France, Petit Camembert este UNTOASĂ, gustul ei pătrunzător s-a potrivit excelent cu vinul și a fost evidențiat perfect.
Combinația dintre cele două a fost precum VULCANICĂ, ambele au avut o energie a lor, un gust deosebit care s-a îmbinat și au dus la o senzație minunată. Am savurat această combinație!
M-am bucurat de evenimentul Brânzeturi cum se …cuVin, care este organizat ca de obicei de Asociația Bloggerilor Olteni împreună cu DictionarCulinar.ro. Mereu învăț lucruri noi la aceste evenimente și ar trebui să fiu prezentă mai des. V-am tzucat pe toți!