Xaara Novack Dan Kavanagh este un autor descoperit anul trecut. Nu mare mi-a fost mirarea să descopăr că este de fapt un pseudonim folosit de către autorul englez Julian Barnes. Mi se pare interesant și foarte înduioșetor în același timp. A luat numele de famile al defunctei sale soții și l-a adaptat pentru a scrie ceva diferit.
Deja mă obișnuisem cu cărțile tipice cu detectivi și cazuri de crimă sau mister. Cazuri pe care doar detectivii acestor cărți fascinante reușesc să le dea de cap. Cartea aceasta este o schimbare de perspectivă.
Dan Kavanagh mi se pare că reușește să aducă puțin realism prin personajul său, Duffy. Cu toate astea, există și câteva lucruri legate de modul în care a ales să pună acest personaj în carte, care îmi displac profund. Vom despica firul în patru, evident.
De menționat că acțiunea cărții se desfășoară în Anglia, într-un orășel de provincie, ca mai apoi Duffy să își continue ancheta și în Soho, un cartier al Londrei. Pentru respectul autorului și a cărții, am să rămân la numele de Dan Kavanagh. Mi se pare ideal.
Dan Kavanagh, Duffy un detectiv englez încăpățânat
Acțiunea începe atunci când Rosie McKenchine deschide ușa casei sale, auzind soneria. Se aștepta să fie cineva de la gaze sau oricare altă persoană fără rele intenții. Însă în acea zi, pragul casei sale a fost trecut de câțiva oameni cu gânduri deloc bune. Agresorii s-au răzbunat, ucigându-le animalul de companie și rănind-o pe biata femeie.
Totul pentru a-l șantaja pe soțul acesteia.
Văzând că poliția stagneză și cazul lui este lăsat în coadă de pește, Brian McKenchine apelează la sfaturile unui polițist din interior. Acesta îl îndrumă către un detectiv particular pe nume Nick Duffy.
Desigur, de aici încolo, descoperim personajul nostru principal.
Duffy
Duffy mi se pare un personaj slab creionat, ușor tipic. Ca orice detectiv, are un trecut dificil, cu multe peripeții despre care aflăm frânturi. De asemenea este evidențiată puțin și viața personală a sa. O viață aparent plină de relații sexuale pasagere și de un personaj feminin etern prezent.
Ce nu îmi place este faptul că această carte cam face queerbaiting. Dacă nu știți ce este queerbaiting dați un search pe google. Dar pe scurt, îți prezintă un personaj ca fiind într-un anume fel și de fapt, în carte este totul puțin diferit. Sigur, autorul se joacă foarte subtil cu propria ta minte și cu propriile tale așteptări. Cu toate astea, recunosc, sunt ușor dezamăgită de slaba conturare a acestui personaj din toate punctele de vedere.
Mi se pare că autorul încearcă cumva să-l scoată din mâlul în care îl afundă, către final. Însă mi se pare cam târzior. Nu prea te face să îți dorești să citești și o continuare a acestei serii. Îți dă niște sentimente mixte.
Cazul lui Brian McKenchine
Are de fapt legătură cu un mafiot care dorește să pună mâna pe fabrica sa și pe alte bunuri materiale ale omului. Îl distruge din interior, infiltrând oameni cu care să-l subjuge mai ușor. Nici o situație nu îi este de ajutor sau să îi servească drept alinare. Omul se autodistruge și este prins într-o cursă din care nici Duffy nu reușește să-l scoată. Ba chiar se pierde inclusiv pe el.
Dan Kavanagh gândește foarte interesant acțiunea și într-un fel destul de realist. Îmi place că Duffy are o doză de realism, este un fel de anti-erou. Nu reușește să pună la punct cazul, pentru că este unul corupt de la bun început. Însă reușește să șteargă totul și să se răzbune în felul său. Cumva să ia puterea șantajatorului.
Nu fără a strânge traume sau situații care să te lase cu ceva nervi. Mi-a plăcut oarecum acest mod de abordare, ca o strânsoare cu ușa.
Dan Kavanagh, recomandare?
Cred că da. Un procent de 60% cred că aș recomanda cartea pentru că deși are câteva detalii tipice, acțiunea este ușor diferită. Mai realistă, oamenii conturați prin fricile lor și prin ezitările lor. Corupția pusă în lumină și personajul lui Duffy, care promite puțin.
Cum vă ziceam, Duffy preia controlul situației abia la final. Nu îmi dau seama dacă merită sau nu per ansamblu, toată această serie, însă am să mai iau câteva cărți până mă lămuresc. Asta pentru că nu îmi place să judec din prima. Să am prima impresie și gata. Mi-e de ajuns în viață.
Simt că aș pierde, așa că aleg să descopăr personajul. Cărțile mi se par ferestre către alte lumi, lumi la care tu, cu mintea ta nu te-ai gândit. Îți oferă posibilitatea să îți deschizi mintea și sufletul, de ce nu?
