Evadare în Dealu Mare este un eveniment de profil, acesta se adresează iubitorilor de vinuri, gastronomie și cultură locală. Este și pentru cei care adoră noutatea, sunt curioși să descopere sau să învețe lucruri noi. Este pentru prima dată când particip la un astfel de eveniment. Sunt încântată de ce am descoperit, de fiecare cramă prezentă și de eveniment în sine.

În primul rând pentru că această Evadare în Dealu Mare 2022 are inclusiv o campanie umanitară. Anul acesta o parte din banii strânși pe bilete și alte vânzări, au mers către Spitalul din Mizil. Pentru a ajuta sistemul sanitar din România. O să vă povestesc despre fiecare cramă în parte, iar la final sunt sigură că veți dori și voi să veniți la acest tip de evenimente. Însă doar mențiunea campaniei umanitare mi se pare un imbold de a combina faptele bune cu relaxarea, noutatea și vinul.

Asfel că am ajuns la Ploiești, cazați la Hotel Plaisir și gata de aventură!

vinuri albe

Evadare în Dealu Mare 2022 – Domeniul Aristiței

Dacă vă amintiți bine, vinurile de la Domeniul Aristiței îmi sunt foarte cunoscute. Asta pentru că am fost prezentă la una dintre degustările lor. Așadar am fost foarte bucuroasă să descopăr o locație atât de frumoasă și rurală. Crama lor se află cumva la buza unui sat, nu este un loc tocmai izolat, însă este pitoresc. Te îmbie la liniște și calm.

păsări în zbor

De obicei îți dai seama de energia bună a unui loc dacă vezi animale în jur. Fie domestice, fie sălbatice. La Domeniul Aristiței am găsit ambele. Cățeluși dornici de mângâieri, găini pitice care picoteau la soare și mai sus, în vie, am observat o familie de șoimi care învățau să zboare. Pentru mine astfel de detalii minore întregesc un portret întreg.

platou brânzeturi

La Domeniul Aristiței am fost primiți cu mese îmbelșugate. Am avut parte de bucate locale, inclusiv de pâine la cuptor și pâine înmuiată în ulei de măsline. A fost un deliciu culinar! Papilele noastre gustative au fost răsfățate atât de  mâncarea bună, cât și de vinurile potrivite.

Domeniul Aristiței degustare de vin

Am gustat cinci vinuri fenomenale. Am vizitat crama și ni s-a povestit pe îndelete procesul de transformare al strugurilor în vin, dar și alte detalii legate de frumoasa cramă. Ne-am simțit ca acasă, ne-am plimbat printre struguri, i-am gustat și i-am admirat. Ne-am plimbat printre potecile mici păzite de pomi fructiferi și ne-am făcut o mulțime de poze.

Evadare in Dealu Mare 2022

Mi-a rămas întipărit acest loc nu pentru că este primul văzut, ci pentru că totul a decurs atât de lin și simplu. Sper că și noi la rândul nostru să fi lăsat o impresie la fel de bună.

Crama Dagon

Evadare în Dealu Mare 2022 – Crama Dagon

La Crama Dagon am ajuns curioasă. Nu le-am mai gustat vinurile și era prima oară când auzeam despre dânșii. Locația tot printre dealuri, un loc mirific și o cramă modernă. O cramă tinerească, primitoare.

Dagon cramă Dealu Mare

Am fost întâmpinați cu decoruri frumoase și delicii gata de degustare. Vinurile și ele au stat la dispoziția noastră, le-am gustat la alegere. Câte puțin din fiecare.

Dagon este o cramă artizanală mică, dar cu personalitate! Ne-au dus să vizităm inclusiv crama loc veche de sute de ani. Un loc răcoros, interesant și fain decorat. Colegii mei au degustat vinuri special concepute acolo, care aveau ceva mai mult alcool decât vinul obișnuit. Așa că am zis pas. Însă m-a încântat mult deschiderea lor. Au fost gazde impecabile.

cramă tradițională românească

De la ei am aflat despre Zeul Dagon, jumătate om, jumătate pește. Este un zeu al fertilității, multiplicării sau abundenței. Un nume excelent pentru o cramă frumoasă care combină vinul cu mitul, magia și alchimia.

pisică

Și la fel ca la prima cramă, aveau animăluțe adunate lângă cramă. Un semn bun că oamenii care sunt acolo și muncesc acolo, au o inimă bună. Caldă. Evident că mulți s-au strâns în jurul pisicuței care a venit să ne întâmpine. A primit multe mângâieri și mâncare.

Davino

Crama Davino

Ultima cramă vizitată a fost Crama Davino. Este situată tocmai sus pe dealuri, tronând deasupra cu mândrie. Are cele mai multe hectare și o clădire la fel de impozantă, tradițională.

Evadare in Dealu Mare
degustare de vin dealu mare

Am fost întâmpinați cu entuziasm și pahare pregătite. Ni s-a făcut prezentarea, despre cramă, vinuri, butoaie și alte detalii tipice. Am prins un apus formidabil, pe care nici telefonul, nici camera nu-l puteau reda. Eram obosită așa că m-am retras cu un pahar de vin alb și am răsfoit lent cele două cărți găsite în holul clădirii.

cărți despre vinuri

Aș fi băut și alte vinuri, dar nu mâncasem prea mult așa că am zis să nu fac exces. Mai ales că următoarea zi mă aștepta o călătorie înapoi acasă. Și nu aș fi vrut să plec cu dureri de cap înapoi la Craiova, pe tren.

Sper să vină însă la Craiova, să-i avem la degustările noastre, marca ASBO.

Evadare în Dealu Mare 2022 – Vinuri preferate

Dacă la Domeniul Aristiței data trecută m-am îndrăgostit de un Chardonnay, de data aceasta mi-a plăcut al lor Rosé Vizionar. Cu un miros fructat și un gust ușor, care a mers ca uns împreună cu pâinea botezată în ulei de măsline și cu brânzeturile tradiționale.

rose domeniul aristitei

Crama Dagon m-a câștigat cu al lor Cleștar din 2021. Este un mix tineresc și voios a trei tipuri de struguri: Festească Albă, Fetească Regală și Tămâioasă Românească. A fost răcoritor și numai bun pentru a ne oferi energie în a ne plimba printre viile lor.

La Crama Davino am gustat un vin alb tipic. Tot un mix de trei tipuri de struguri. Un Alb de Ceptura, pe care l-am savurat lent, în interior, lângă soba lor. Mi-am imaginat ce foc călduros ar fi venit de acolo odată aprinsă. Cu niște bucate delicioase pe masă, brânzeturi locale sau alte preparate. Și am răsfoit două cărți despre vin, pe care vi le recomand și vouă. Eu sigur am să le caut, să le adaug în biblioteca mea!

Crama Davino

Evenimentul Evadare în Dealu Mare 2022 organizat de Asociația Dealu Mare a fost unul reușit, de care m-am bucurat mult. Mai ales că m-am revăzut cu două bloggerițe dragi, din București: Georgiana Mihăilă și Daniela Bojincă.

Am avut ocazia de a socializa, de a descoperi locuri impresionante prin istorie și cultură locală, dar și să mă bucur de niște vinuri absolut fenomenale!

Deci, fiți cu ochii pe următoare Evadare în Dealu Mare. Poate ne vom vedea acolo în anii următori!

Pentru poze extra mulțumesc Gabi Rădoi cu ACC Foto și Daniel Botea!

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.