Xaara Novack Femeia nisipurilor, cartea lui Kobo Abe despre iluzia libertății. O poveste fascinantă despre propriile temeri și limite, într-o lume posibil reală.
Femeia nisipurilor
Povestea lui Niki Junpei, entomologul introvertit care pleacă în căutarea gândacului tigrat se sfârșește brusc atunci când ajunge pe peronul gării S. Ajunge într-un sat izolat unde marea și nisipul domină destinele oamenilor.
Sub pretextul de a-i oferi un acoperiș deasupra capului măcar o zi, femeia care-l primește în gazdă și sătenii care se oferă să-i asigure acest adăpost, ajung să-l sechestreze în acel loc uitat de lume.
De aici încolo începe povestea unui om captiv, dincolo de conștiință.
Personajul lui Kobo Abe, nu este captiv doar pentru că este ținut acolo cu forța. Ideea că libertatea i-a fost tot timpul retezată îl urmărește precum o umbră.
La fel și ceilalți, care la rândul lor sunt țintuiți locului de pretexte doar de ei știute și de natură. Nisipurile par a fi o temniță simbolică, înlănțuind cu forța lor acel sat din care nimeni nu se poate rupe.
Măcinat de conflicte interioare, amintiri care par a-l înlănțui, chiar și în prezent, bărbatul posedă un spirit ermetic. Închis, contrariat și nevoit să-și înghită frustrare după frustrare.
Nu poate descifra enigma femeii de lângă el, pe care o urăște dar în cele din urmă de care ajunge să depindă, până la a renunța la evadarea din acel loc. Decizia finală poate fi datorită unui sindrom Stockholm sau poate chiar o eliberare arbitrară, înțelegând că de fapt, liberi în adevăratul sens al cuvântului, nu putem fi niciodată.
Femeia Nisipurilor are acea profunzime care îți dă de gândit și te determină să îți pui întrebări existențiale. În ciuda frustrării cu care se citește cartea, personajele sunt enigmatice, iar suspansul te menține curios pe tot parcursul ei.
Romanul scris de Kobo Abe, Femeia Nisipurilor a fost ecranizat în anul 1964. Tot în acel an a primit premiul pentru cel mai bun film străin la Festivalul Cannes. Tocmai de aceea cred că este o carte bună de lecturat!
