Gelul de curățare a feței de la Alverde îl folosesc de două luni și ceva, pentru că îmi plac gelurile exfoliante pentru ten. Le folosesc în special în timpul sezonului cald, atunci când pielea mea se îngrașă mult mai ușor. L-am ales datorită ingredientelor pe care le conține, majoritatea dintre ele fiind naturale.
Din pacate foloseam cu drag gelul de curățare de la Elmiplant, înainte de a-l achiziționa pe acesta, însă au schimbat compoziția sa și am renunțat la el. Și mi-am zis că trebuie să încerc ceva nou, accesibil în ceea ce privește prețul, iar în același timp, să fie și calitativ.
Gelul de curățarea a feței de la Alverde
L-am achiziționat din DM, desigur. Acolo găsiți majoritatea produselor Alverde. Pe lângă produsele dedicate îngrijirii pielii, au și cosmetice foarte interesante. Pe acelea încă nu le-am încercat, dar sunt pe lista mea de „must try”.
Compoziție
Gelul de curățarea a feței de la Alverde are o compoziție asemănătoare unei creme, mai degrabă, decât a unui gel. Chiar senzația de după folosire este una de hidratare și îngrijire a pielii, ceea ce mă duce cu gândul la un gel cu o consistență cremoasă. Particulele abrazive nu sunt exagerat de multe, dar au aceeași compoziție ca și crema. Se dizolvă odată ce intră în contact cu pielea umedă și curăță plăcut.
Nu este un gel de curățare foarte abraziv, aș spune că este mediu spre blând, așadar nu vă așteptați să facă minuni, să curețe „în profunzime”. Nu. Însă vă curăță foarte bine tenul, printr-o rutină de îngrijire potrivită. Lasă o senzație după, ca și cum ai folosi cremă împreună cu particulele abrazive. Pentru persoanele cu tenul gras, cum sunt eu, poate fi o senzație ușor enervantă.
Ambalaj
Gelul de curățarea a feței de la Alverde vine într-un tub tipic gelurilor de curățare pentru față, are toate detaliile despre folosirea sa și alți itemi, traduși pe eticheta din spate. Singura problemă cu această etichetă, este că pe termen lung, fiind un produs pe care-l folosim la baie, în contact cu apa, ea se deteriorează. Eticheta de pe produsul meu de exemplu, a devenit indescifrabilă.
Însă, am citit toate informațiile de la început și oricum, nu este dificil de intuit cum se folosește un astfel de produs. Are 75 de ml, nu-i foarte mare, dar suficient cât să reziste un sezon întreg, dacă-l folosiți de unul singur. Eu mai am alte produse în rutina mea de îngrijire a feței, așa că va dura ceva vreme până să consum tot produsul.
Per total, e OK. Nu e WOW.
Ingrediente
Nu o să vă plictisesc cu toate ingredientele listate ca și până acum. Mă ajută aplicația Clean Beauty, pe care v-o recomand! Scanez compoziția produsului și să aflu dacă există potențiale semne de îngrijorare. Vine inclusiv cu informații despre ingredientele pe care le găsește controversate sau dăunătoare.
Aici avem două ingrediente controversate:
Geraniol – este un compus din uleiuri esențiale de trandafir sau lămâi și chiar dacă este un produs extras din plante, are un mic potențial alergen. Probabil depinde de cât la sută se află în compoziția unui produs și de pielea noastră, a persoanelor care achiziționăm respectivul produs. Ca idee, geraniol se regăsește și în parfumuri, nu doar în produsele pentru îngrijire a pielii. Dar într-o cantitate de 0,0 ceva la sută. Deci suntem bine.
Benzyl Salicylate – este un lichid incolor și insipid folosit pentru fixarea mirosurilor. Există ceva restricții în privința sa, în industria parfumurilor.
Cu toate aceste ingrediente în compoziție, nu are un miros puternic, care să te ducă cu gândul că ar fi mult prea parfumat. Restul ingredientelor din compoziția sa sunt naturale, din agricultură organică, spun ei. Are glicerină, ulei de caise, extras de bambus sau extras de gălbenele.
Concluzii
Gelul de curățarea a feței de la Alverde este un produs care e ok. Nu-i extraordinar sau mirobolant, nu-ți schimbă viața la 360 de grade, însă este puțin mai bun decât unele produse de pe piață. Dacă ai un ten normal, nu ai acnee sau alte probleme dermatologice alte tenului, este un produs bun de inclus în rutina de îngrijire a tenului.
Eu folosesc gelul de curățare a feței de la Alverde dimineața. Nu în toate diminețile evident, pentru că exfolierea tenului nu este recomandată zilnic, dar măcar odată, dacă nu de două ori pe săptămână, încerc să-l folosesc. Îndepărtează celulele moarte, îmi curăță și hidratează tenul așa cum trebuie. Doar că lasă senzația de cremos, după.
Momentan, mă împac binișor cu acest produs pentru curățarea tenului, dar nu este exclus să testez și altele, în viitor. Și că tot vine vorba de viitor, în următoarea postare discutăm despre Picnicul Avincis, din Drăgășani. Unde am vizitat, Crama Avincis, Vila Dobrușa și zona viticolă. Abia aștept!