Peisajul urban, Gheorghe Ciuchete la Galeria de Artă a Craiovei. Domnul profesor are expoziție interesantă, pese care am dat întâmplător. Atunci când i-am văzut numele pe panoul din fața ușii, nu am ezitat să intru. Am profitat, cu toate că era aproape de ora închiderii. Nu mi-am imaginat că îl voi și întâlni, dar s-a întâmplat! Astfel, am avut norocul să-mi împărtășească puțin din tainele noilor sale lucrări.
 
 

 
 
Predomină griurile, spune Gheorghe Ciuchete.  Pictorul care mi-a fost profesor de desen din generală până în liceu. Tablourile nu sunt deloc palide sau posace, griurile domnului profesor sunt calde. Nu mă lasă însă să-l contrazic. Un zâmbet mi se formează la colțul gurii. Este un om cu o personalitate puternică și foarte carismatic.
 
Întotdeauna i-a plăcut geometria compoziției și liniile ferme. Copacii ale căror crengi se pierd în culoare fascinează prin contrastul pe care îl dau compoziției. Mereu găsește câte ceva care poate fi imortalizat! Chiar și doi copaci care se îmbină, o casă în stil franțuzesc cu mansardă și obloane vechi…
 

 
Îmi explică compoziția din spatele unuia dintre tablourile dânsului. Împărțirea pe pânză și punctele cheie, acea proporție de aur care face o pictură în esența ei să fie plăcută privitorului. Este perfectă din orice unghi ar privi și oricum ar dori să o împartă.
 
Tema de acum este despre casele și străzile Craiovei.
 
Regăsim locuri cunoscute, ce arată mai bine în tablou decât în realitate. Casele sunt cele vechi în stil clasic, cele care au mai rămas. Domnul profesor este singurul pictor din Craiova, pe care îl știu eu cel puțin, care încă merge cu șevaletul și pânza în stradă pentru a picta. A lucrat iarna și majoritatea peisajelor sunt învăluite de acea lumină deloc friguroasă. Peisajul urban, Gheorghe Ciuchete la Galeria de Artă a Craiovei este o expoziție fascinantă! 
 
Tabloul cu panorama străzilor înghesuite are o poveste amuzantă! Domnul profesor s-a hotărât să folosească drept locație pentru pictat o clădire în construcție de unde putea avea o panoramă bună.
 



A primit aprobările necesare, și într-o zi când începuse deja lucrul la tablou și se apleca după tempera de pe paletă, a dat nas în nas cu un buldog fioros. S-au privit, domnul Ciuchete, om prevăzător, s-a mișcat încet, până a ajuns cu spatele la zid și apoi…a început să-și spună rugăciunile.  
 
Până la urmă buldogul s-a retras, lovit de pioșenie sau de exaltare artistică, nu se știe. Nu este singurul câine care i-a dat de furcă, un altul l-a lătrat o zi întreagă atunci când a pictat casa cu pricina.
 

 
 Astfel, cei care doresc să-i vadă lucrările domnului Ciuchete, sunt invitați să treacă pe la Galeria de Artă și să se delecteze cu peisaje pictate într-un stil nu vechi, nici măcar învechit, ci clasic. Peisajul urban, Gheorghe Ciuchete la Galeria de Artă a Craiovei.

Despre domnul profesor Ciuchete, găsiți pe un blog dedicat.

 

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

2 Comments

  1. avatar
    thequestioare says:

    daca tot l-au bantuit mai mult sau mai putin cainii, ar trebui sa-i fi inclus si pe ei in tablou…asa sa ramana ca amintire cumva. 😛

  2. avatar
    Xaara Novack says:

    :)) iti dai seama ce frumos ar fi aratat o mutra de buldog in mijlocul peisajului! poate la tema de data viitoare 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.