Xaara Novack De foarte mult timp doream să împart partea mea de blog cu oameni talentați pe care am norocul să-i cunosc. Mă simt foarte recunoscătoare că sunt în viața mea și am oportunitatea să descopăr o latură a lor care deschide poarta către creativitate, contemplare și multă reziliență. Pentru că majoritatea dintre noi provenim dintre acele generații de sacrificiu și am crescut fără un sprijin emoțional. Ne-am descoperit singuri talentele sau înclinațiile, inclusiv în relație cu ceilalți. N-am avut acces la tehnologie și la informație.
Costi mi-a adus aminte de acele vremuri, când emoțiile erau la intensitate maximă și nu se mai ascundeau după un meme. Când cuvintele zburdau pe foaie, chit că îți lua câteva ore să încropești un text. Acum trăiască ChatGPT!
Și atunci cum știm să discernem între muzica bună și aia superficială? Mi-am dorit să ascult povestea unui om pasionat de poezie, carte bună, rap de calitate și un om care muncește pentru ceea ce îi place. Sunt sigură că îi va inspira și pe alții să facă la fel.
Ne-am întâlnit la un pahar de vorbă și a ieșit un interviu nemaipomenit. Și nu zic asta pentru că îl pun aici pe blog, ci pentru că discuția a fost relaxantă, elevată și plină de imbold.
Interviu Costi Popescu de la Class Rap
X – Bună Costi, cum mai merge cu muzica?
Nu a mai fost timp de melodii, însă vor reveni când lucrurile se așează. Este un hobby, nu caută să facă bani din muzică și nici să își atragă cine știe ce notorietate sau să se dea mare pe net. O face din plăcere și i se pare că iese mai bine așa. Având un scop, uneori uiți procesul și încerci să faci ceva ca să îți iasă bine.
Momentan caut idei, inspirație.
X – Unde le găsești?
Dacă stai atent să te uiți, inspirație găsești absolut peste tot. Singura chestie care te face se găsești inspirația în diverse locuri este starea de spirit pe care o ai atunci. Acea stare de spirit te determină să privești lucrurile cu alți ochi. Dacă te afli în locul potrivit la momentul potrivit, ai și starea aia de spirit, intră pe feeling îți vin versurile instant. Este wow. Scot telefonul și scriu un draft pentru mai târziu.
Alteori mă așez la birou, iau o foaie și sunt într-o perioada a vieții când văd lucrurile așa. Cum le-aș vedea dacă fac și o rimă? Uneori îți iese, alteori nu îți iese. De cele mai multe ori nu îți iese dacă stai să îți vină așa rândurile pe foaie ca pică pară mălăiață, de regulă nu vin.
A fost o perioadă în care aveam în față o sticlă de ceva și foaia cu pixul. Te dezinhibă, într-un anumit punct ajungi să fii relaxat și versurile vin de la sine. Cum curge vinul în pahar așa și versurile pe foaie. Au fost piese pe care le-am scris în jumătate de oră, aveam totul în cap, de la primul la ultimul vers și au fost dăți când a durat și șase luni să mă gândesc la ceva serios. Problema este că atunci când trece mult timp, recitești versurile anterioare și constați că nu mai ești în etapa aia a vieții sau nu mai vezi lucrurile așa. Și cauți să te gândești, poate ar trebui să schimb aici, nu își mai are locul ideea asta. Nu prea caut să mă întind mult cu piesele. Doar dacă este ceva freestyle, de moment, să scrii paralel. Acum vedem ce vom scoate de Sărbători. Atât eu cât și colegul căutăm să ne facem auziți, investim și în parte de tehnică și în partea de țoale. La Brașov am găsit niște băieți mișto, care ne brodează logo-urile pe hanorace. Chiar sunt foarte buni și ne dorim să ne reprezentăm cumva.
X – Ultima piesă este deja scrisă și este de adăugat doar muzica?
Am instrumentalul. Eu nu știu să fac negative. Colegul mai știe, dar este și el la început. Plus că el are talent pe partea de voce mai mult. Nu zic că nu scrie versuri bune, dar vocea lui are muzicalitatea aia gen Biță. El mă completează cumva pe refren. Dacă ar fi să facem o piesă împreună, dacă l-aș pune pe el pe refren, ar ieși totul perfect. Mai am șase rânduri de scris la noua piesă. Și alea sunt grele. Trebuie cumva să aibă sens cu ce ai scris anterior, dar și să marcheze bine punctul final. Altfel lași loc de interpretare, se termină negativul și lași totul în aer că nu îți termini ideea. De regulă am una sau două idei centrale în piesă și încerc să învârt după aia cuvintele, fac un joc de cuvinte în jurul lor. Câteodată vorbesc random despre o grămadă de chestii, deși nu prea e stilul meu. Este și după cum îți vine atunci pe moment.
Vedem ce se alege de piesa asta…
X- Unde înregistrați piesele? Aveți un studio?
Da, Studio Acasă SRL. Acasă la colegul, Vsik. În dormitorul de compunere. Acum că își ridică noua casă, vom avea un loc în care să ne desfășurăm mai bine, să izolăm camera să putem să și țipăm în liniște. Nu consider că îți trebuie prea multă parte tehnică atunci când faci o piesă, deși mulți ar critica ce zic eu acum. Cât mai degrabă îți trebuie talent, cultură generală și mai ales vocabular. În ziua de azi piesele, cel puțin pe partea de rap sau trapp sunt simple. Nu mai au subînțelesuri, jocuri de cuvinte sau poate prea puține. Mesaj, nu prea ai ce înțelege, fiecare cât de șmecher e, pam-pam, bam-bam, șamd. Față de cum a început hip-hop-ul în urmă cu 50 de ani este diferență ca de la cer la pământ. Este un rapper destul de în vârstă, Rachim, spunea că Hip-Hop-ul și-a pierdut cumva farmecul atunci când lirica a trecut pe locul doi, în detrimentul instrumentalului.
Era simplu când băteai ritmul din palme, un pix în perete, scotea cineva pe gură niște sunete și pe ritmul ăla dădeai ceva. Te ajută foarte mult, partea de vocabular să scoți versuri bune și scoțând versuri bune, cred că prinzi și credibilitate. Lucrurile astea banale pe care le rap-uiesc sau trapp-uiesc unii, nu mă prind pe mine. Oricum eu sunt cumva între generații. Am prins și Old School și New School. Prefer să rămân acolo la Old School.
X – Când ai început să scrii, de fapt?
Am început să scriu prin clasa a XI-a. Îmi plăcea de o colegă de clasă, am mai spus asta, sper să nu fi auzit atunci și să nu audă nici acum. Dacă ajunge la urechile ei. Era o colegă de clasă, mi-a plăcut de ea din clasa a IX-a și abia în clasa a XI-a am avut curaj să-i spun asta, dar prin versuri. Mi se părea mie mai catchy și o să se topească. Bullshit, îți dai seama. Și atunci am scris prima poezie, în spital. Eram internat pentru niște controale și atunci am scris primele versuri.
Ulterior am descoperit că îmi ies rimele. Ce am scris eu pentru colega mea mă gândeam că este one time show și gata. Dar după, ieșindu-mi cuva diftongii și triftongii, parcă suna bine. Parcă merge. Am și citit în liceu, destul de mult. Peste ce mi se dădea. Și nu știu, cumva mi-a plăcut Limba Română, literatura și inclusiv gramatica. Mâncam gramatică pe pâine și îmi ziceam – Mamă, trebuie să știu să vorbesc. Merge la gagici treaba asta. N-a mers la gagici, dar a mers pentru mine.
Xaara – Și profesional te ajută până la urmă.
Da, mă ajută profesional atunci când discut cu clienți sau în afara job-ului atunci când merg la degustările de vin și mă întâlnesc cu persoane necunoscute și folosesc un vocabular mai elevat. Să nu par băiatul de după blocuri. În mare parte din timp folosesc cuvinte simple pentru că sunt un om simplu. Dar dacă trebuie să ridic nivelul în funcție de interlocutor, atunci schimb vocabularul.
X – Care a fost prima piesă serioasă?
Prima piesă a ieșit în decembrie 2017. Este mult spus prima piesă, este cumva un intro. Sunt câteva versuri aruncate acolo. Și de la intro i-am spus INTROducere. Ulterior a luat și numele primului album și se auzea ca dracu. Eu aveam altă percepție asupra ritmului, asupra bătăilor tobelor și spuneam:
Nu, aici trebuie să se termine. Se împart silabele așa, trebuie să spun așa.
Se aude ca dracu. Nici nu aveam microfoane bune, dar a fost un început. Am zis că primele piese or să sune ca dracu, dar ascultându-le vedem unde greșim ce vom îmbunătăți. A mers chestia asta, am început să scoatem piese mult mai bune și negativele le împrumutăm de pe net. Nu este un canal plătit, nu facem bani din asta. Dar învățăm în continuare.
X – Cum este cu negativele de pe net?
Unele le găsim pe net, dar nu le luăm de la surse oficiale. Că este un tip pasionat și face el negative sau te roagă să-l menționezi dacă îi folosești negativul. Nici o problemă, menționez. La fel menționăm și noi, canalul nu este plătit. Ne-am primit pe canal claim-uri, că folosim un negativ. Da prietene, l-ai pus pe net, nu o să stea nimeni doar să ți-l asculte. Adăugăm niște cuvinte acolo și cum spuneam, canalul nu este plătit. Asta este, dacă YouTube îl dă jos, da. Eu îl fac pentru mine și cui îi place să asculte.
Inclusiv am avut o dispută pe tema numelui. Pe porecla pe care mi-am ales-o, Cholo. Mai este un băiat cu același nume, din Galați dacă nu mă înșel. M-a luat pe sus într-o seară, că este numele lui, că nu e frumos să-l folosesc. I-am zis:
Prietene, nu-ți marketez numele, nu e pe bani. Nu știam de tine, nu știai de mine. Stai liniștit că nu îți fură nimeni faima. Ai scos o piesă cu Pacha Man, wow, ești cel mai tare. Ok, rămâi acolo.
Modul agresiv în care m-a abordat, m-a făcut să nu renunț, să nu mă las intimidat și să merg mai departe până la OSIM. Să întreb dacă este luat numele și dacă avem voie. Ei au spus că nu este luat numele și au sugerat că ar fi bine să ne alegem pe viitor un nume care să nu aibe tentă rasială. Cholo, pe acolo pe la americani, în America de jos este cumva un fel de, cum ai spune acel cuvinte cu N.
Xaara – Am înțeles, doar că noi trăim în România?
Trăim în România, însă și aici s-au alinat la standardele lor și nu prea putem să-l înregistrăm. Și până la urmă m-am uitat la alți artiști raperi din țară dacă și-au înregistrat numele și de exemplu, Cabron nu este înregistrat.
Xaara – Foarte mișto că ai făcut munca de cercetare.
Da, el m-a amenințat cu UCMR-ul, dar Uniunea Compozitorilor nu are nici o treabă cu OSIM. Într-adevăr, i-am văzut numele din buletin, dar nu are treabă ce scriu, cu porecla mea. I-am spus, canalul nu este plătit, este doar porecla mea, tu poți să cânți la tine, eu cânt la mine și toată lumea este fericită.
X – Era același gen de muzică?
Da, este același gen de muzică. Am dezactivat piesele de pe canal până am făcut cercetările. Am văzut că totul este în regulă, nici o problemă. Șă își trimită avocații și lumea bună, cum a zis el. Îmi pare rău că s-a ajuns la asta, dar cred că puteam să ne înțelegem pe cale amiabilă dacă nu ar fi abordat problema atât de agresiv. Cum ar spune românul – aia e!
Mică precizare, spunea la un moment dat Adele că ea cântă pentru urechi, nu pentru ochi. Eu am spus ceva de genul – OK, eu cânt pentru suflete, nu pentru urechi. Că sunete auzi peste tot. Și o mașină când își turează motorul o auzi. Dacă nu înțelegi de ce își turează motorul ăla, degeaba. Într-un anumit punct în viață, când asculți versurile și după aia urmează un punct în viață când înțelegi versurile. Eu mă axez mai mult pe partea de înțelegere a versurilor. Nu stau poate bine pe voce, pe cât ar trebui, cât mă interesează și stau mai bine pe mesaj și țin foarte mult să se transmită mesajul. Dacă tu ai înțeles măcar jumate din ce am vrut să zic în piesă, eu sunt mulțumit.
Chiar așa, ce artiști te inspiră?
A fost o perioadă când mă inspirau artiștii Old School. Dar mai mult ascultam partea negativă, de barosăneală a pieselor. Eram copil și îmi plăcea ideea de a fi șmecher. După care am înțeles că lucrurile nu stau chiar așa. Când au început ușor ușor să comercializeze anumite piese, să se comercializeze, eram puțin indignat că nu mai erau versurile despre șmecherie și cartier. Cumva trecuseră, cum este cazul BUG Mafia, de la Un 2 și Trei de zero să treacă la piese de genul, La fel de prost ca tine. Eram – WOW, scrie Uzzy așa ceva?! Uzzy scoase piesă cu nu știu ce gagică de prin show – bizz și eram – Mamăă, nu, nu! Mie nu îmi mai place chestia asta!
Ulterior crescând și eu, am înțeles versurile. De-asta și zic. Cred că asta a făcut parte din procesul de maturizare. Eu ascult în continuare pe aceeași, inclusiv varianta Old School. Chiar și cea de New School și mi-am mai și lărgit orizontul, plecând de la Paraziții, BUG Mafia, Codul Penal, am ajuns să ascult inclusiv Tranda, deși nu e nou în branșe. Cumva primele piese le-a scos prin 2005. Dar diferă față de ce era atunci. Am cam rămas la clasicii pe care îi ascultă și cei din generația mea. Nu mă pasionează rapperii din Școala Nouă. Nu înțeleg. Cred că sunt încă copii și se bazează pe șmecheria lor din cap.
Probabil că și ei când or să ajungă la 30 – 40 de ani, își vor schimba perspectiva și vor scoate alte piese.
Xaara – Cum crezi că o să fie viitorul? Va fi din ce în ce mai bine sau din ce în ce mai puține cuvinte, mai puține versuri și cumva un amestec din ăsta ciudat.
În momentul de față este un amestec ciudat. Dacă stai să te gândești, s-au scos piese deja între reprezentanții Școlii Vechi și Școlii Noi. Albert Nbn cu Caddillac. Se vede cumva diferența de generație și de mentalitate, dar încearcă să se îmbine. Să nu se rupă total.
Din punctul meu de vedere nu prea arată bine în momentul de față. Lucrurile trebuie să fie bine definite, cum spun și Paraziții în piesele lor – albul e alb și negrul e negru. Se va schimba treaba în viitor, nu or să se mai axeze pe versuri, din punctul meu de vedere. Nu știu cum este cu partea asta de drill. Că la drill trebuie să folosești mai multe cuvinte. Să dai dovadă de creier și să-l și folosești. Dar până ajunge drillul la noi, calumea, o să mai dureze ceva. Mie unul nu îmi place încotro se îndreaptă, deși toți artiștii spun că rap-ul se află într-o situație bună, evoluează, totul e bine. Nu știu dacă o spun de dragul camerei, dar eu cred că nu va mai fi la fel. Poate că e ceva normal, face parte din evoluție. Părerea mea este că lucrurile ar trebui să rămână așa cum au fost ele la început. Dacă va trebui să se încheie era rap-ului, să se încheie. Să apară un alt gen sau sub – gen al rap-ului, dar să nu se combine lucrurile pentru că nu va mai fi la fel. S-au schimbat hainele, mentalitățile, clipurile. Oricât ai încerca să mai păstrezi ceva din vremurile apuse, nu o să mai reușești. O să îmbătrânească și o să se retragă cei din Școala Veche și vor rămâne cei din Școala Nouă. Nu cred că au înțeles nimic din rap. Asta este.
X – Mă gândesc cu toată tehnologia și inteligența artificială, se vor schimba lucrurile.
Da, gândește-te dacă acum tu scoți o piesă și pui auto-tune pe ea. Toți sunt morți după auto-tune.
X – Mie mi se pare că dacă pui auto-tune sună toți la fel. Adică toate piesele sună la fel.
Păi sună la fel după efectul pe care-l bagi.
X – Și câte efecte să ai? Aici vocea mi se pare că face diferența, vocea naturală.
Copii sunt mult mai fascinați de ce văd în clip, decât de ce se spune în versuri. Pentru că ei acasă nu pleacă cu versurile. Le învață ulterior. Pleacă cu ce văd prima oară. Și asta o să-i guverneze pe ei ulterior să compună versurile. După ce văd, nu după ce aud.
X – Și nu crezi că se pierde feeling-ul?
Se pierde. Pentru că vor apărea tot felul de rapperi de carton, fără voce. Vor fi cei care vor să le producă muzica, să arunce hainele pe ei, 2 – 3 mașini de la prieteni închiriate, filmate și ăia sunt cei mai șmecheri. Rap-ul n-a plecat de la ideea de șmecherie. A fost cumva răspunsul oamenilor de culoare, în a-și exprima sentimentele. Până la urmă ei au inventat muzica asta, trendul ăsta. Că un alb a făcut-o mai bine, aia e!
X – Se mai întâmplă și excepții de la regulă
Ei nu au ținut cont de asta. Aparent noi am ținut de el.
O să ne întoarcem la casete și la CD-uri ascultate demult.
X – Da, și la vinil-uri.
Chiar am acasă, am început o colecție de vinil-uri. Și am început de la clasicii mei, din copilărie:
50Cent, Cypress Hill, 2Pac
X – Se aude diferit un vinil față de muzica digitală?
Da, calitatea de pe vinil este cea mai bună. Sau așa se presupune. Se aude mai bine comparat cu un CD sau de pe internet. Cumva dacă sunt un clasic, îmi place să folosesc și instrumentele clasice. Deși înainte era foarte accesibil vinilul, acum a ajuns să fie puțin mai scump. Costă materialul. Și nu prea mai scoate nimeni pe vinil. Cel puțin nu atât cât ar trebui.
Cred că orice pasionat de rap are acasă un vinil. Chiar dacă nu ai un pick-up să-l pui acolo, dă bine un vinil, chiar și înrămat.
X – Sau casete?
Casete da. Și acum mai am casete cu orice. Păcat de cine vine din urmă că nu o să înțeleagă the struggle cu pixul și caseta. Când se prindea banda și începeai să plângi că nu o mai găsești.
X – Sau cum așteptai să apară la radio un cântec ca să dai REC.
Da, și eu puneam telefonul lângă radio și îl puneam pe înregistrare ca să îmi prindă măcar o bucățică din piesă. Că nu avea el atâta memorie cât să rețină toată piesa. Și după aia o puneam ca ringtone. Suna ca dracu, radio la radio, dar era piesa aia șmecheră.
Ne strică tehnologia, prin faptul că avansează prea repede și noi nu suntem atât de pregătiți pentru progresul ăsta. Cum îți ia ceva timp să te adaptezi la întuneric sau la lumina foarte puternică, la frig sau la cald, așa și la tehnologie. Când azi ai 30 de grade și mâine 15, corpul are un șoc. La fel și vice versa. Cu tehnologia care avansează brusc, creierul nu are timp să proceseze. Pentru că ne-a depășit demult tehnologia. Ajungi să nu înțelegi lucrurile. Să fii așa buimac, să te întrebi – Ce-i cu mine? Și nu știi ce dracu faci în momentele alea. Și până te trezești deja apare ceva nou, treci la următorul pas și rămâi în urmă.
X – Oare asta o să se întâmple cu generațiile noastre? O să devenim the new boomers?
Păi oricum suntem. Suntem cumva priviți ca niște boomeri. Eu la 31 de ani îmi iau niște sărumâna și bună ziua de la copii de 14 – 16 ani. Și prin mentalitatea noastră suntem mult mai boomers decât vârsta. Ne plac chestiile din anii 80 – 90. Păcat de generațiile care vin din urmă, pentru că sunt foarte inteligenți dar foarte ușor de prostit și se pierd repede pe drum. Sunt încă la vârsta în care cred că ei le știu pe toate și dețin controlul și puterea, și mai vin și legile astea nescrise, progresiste, care spun că noi trebuie să acceptăm feeling-urile omului și ceea ce simte el și să îl înțelegem cu adevărat. Bullshit.
Accept ce simte și ce spune un om de 30 – 40 de ani, care a trecut prin viață. Nu spune mie să ascult ce zice un copil de 15 ani, ce simte el și ce feeling-uri are despre lumea asta și despre viitor că el habar nu are pe ce pământ trăiește. Dar nu se face distincția între lucrurile astea. Cumva progresismul din ziua de azi se rezumă la a accepta. Orice căcat pe care îl auzi în ziua de azi, nu mai poți să îți dai cu părerea despre el, doar dacă ești pro. Dacă ești contra sar toți pe tine că ești hater și anti-progres și nu înțelegi nimic. Pe bune?
Eu cred că la vârsta mea sunt în măsura să fi înțeles lucrurile pe care le vorbesc și cred că am un background pe care să îmi aștern cele spuse. Da, accept noul, ideile. Sunt unii copii care au în cap o inovație de te dă pe spate. Dar, dacă nu convine anumitor grupuri de interese, sunt cumva dați la o parte sau ignorați. Rămâne să avem acces doar la prostie, la incultură și la eșec. Oamenii crescând și consumând ideologia asta, li se pare ceva normal. Suntem ultimii mohicani. Nu vreau să par anti-sistem, dar nu ne ducem către bine. Ne place nouă să ne mințim așa, cu speranță, că vine Dumnezeu și ne pune mâna în cap și Vai! Dintr-o dată totul e bine. Nu. Nu e bine.
X – Dacă ai fi avut șansa, te-ai fi apucat mai devreme de muzică? În liceu sau poate din școala generală, cum sunt generațiile de acum care au foarte multe oportunități, față de oportunitățile de pe vremea noastră.
Sincer, nu cred. Nu m-am gândit la lucrul acesta dar nici nu cred. Cred că lucrurile au venit în viața mea la momentul potrivit așa cum au trebuit să vină. Tot ce s-a întâmplat, cred că s-a întâmplat la momentul potrivit. Nu cred. Nu m-aș fi văzut scriind versuri sau cântând muzică rap mai devreme. La vremea respectivă oricum nu citisem destul și nu aveam vocabularul destul de dezvoltat. Dacă îl aveam ceva mai devreme, poate că nu mi-aș fi trăit copilăria pe care trebuia să o trăiesc și am trăit-o la vremea respectivă. E bine uneori să lași lucrurile să vină de la sine. Dacă le faci când ești pregătit fizic și psihic, și karma poate lucrează și îți dă ceva fix atunci când meriți.
Eu zic că am început exact când trebuie. Și până la urmă și când începi mai târziu, contează cât de bine te ții de treabă și cum o faci. Dacă ai dăruință și faci ceea ce îți place fără presiune iese la fel de bine.
X – Cum a fost copilăria ta?
A fost cât se poate de normală. În ciuda anumitor probleme pe care le-am avut. Cred că toți am avut cumva copilăria faultată de anumite evenimente din jurul nostru sau chiar din familie, dar pot să spun că a fost o copilărie destul de normală. N-am avut acces la tehnologie atât de devreme. Am avut ocazia să mă bucur de lucruri pe cale naturală, la momentul potrivit, fără să-mi obosesc ochii în monitoare, fără să mi se spună ce să fac, învățând lucrurile pe pielea mea. Și cred că asta m-a ajutat să mă călesc ulterior în viață și să discern binele de rău și să aleg eu ceea ce consider că e mai OK pentru mine. Mă bucur că am prins copilăria aia în stilul vechi și puțin am prins și din progresismul acesta care ne spală creierii în momentul de față. Dar în momentul în care a început să o ia razna tehnologia, atunci eram cumva destul de copt la minte cât să-mi aleg drumul pe care vreau să-l urmez în viață.
Fiind un copil mai liniștit și cumva introvertit pe alocuri, stând cuminte în banca mea am avut timp să înțeleg lucrurile și să le diger mai bine. Deși aveam limbariță multă, nu vorbeam cu oricine. Doar cu apropriații și îmi era greu să mă aproprii de cineva sau să las pe cineva să se aproprie de mine. Încă mai cern oamenii mult și bine până să îi accept în cercul meu intim.
Nu regret cam nimic în viață. Oricine se gândește – Cum ar fi fost dacă – la un moment dat, dar nu sunt lucruri care să preseze, să apese pe mine zilnic că – De ce am făcut așa și nu așa?! Nu am fost împins de la spate să fac absolut nimic forțat și în general, în foarte mare măsură, alegerile pe care le-am făcut în viață cu privire la persoana mea au fost strict alegerile mele. Și chiar dacă, poate, n-au fost cele mai bune, sunt fericit că eu am luat această decizie. De la liceu, la facultate, la absolut orice. Whisky sau bere. Ambele. Dar eu am vrut să fie așa. Și cumva am învățat să văd dinainte consecințele lucrurilor.
Știi, când ești în euforia momentului, nu te mai gândești la consecințe. Cumva vedeam consecințele ulterior și acceptam ideea. Asta se va întâmpla dacă eu merg pe calea asta. Îmi asumam lucrurile, știam că o să sufăr pentru alegerile făcute. Dar știi cum e? Pleci cu taxi acasă sau mai bei o bere? Adu-mi două, te rog! Asta m-a bucurat. Era loc de mai bine și cred că toată lumea vrea mai bine.
Dar sunt mulțumit că atât cât am reușit să fac, până în momentul de față și persoana care am ajuns este strict suma alegerilor și deciziilor pe care le-am luat eu de-a lungul vieții. Și ai mei m-au tratat cumva ca pe un adult și au avut încredere în mine încă de mic să îmi iau singur propriile decizii.
Iar acum când mă gândesc la asta, chiar mi-e drag.
Vor urma și alte interviuri, așa că nu uitați să dați un follow pe social!
