Jeanette Winterson – Pasiunea, o carte despre Obsesie

De cum am deschis cartea asta, vreo patru zile în şir n-am putut să o las jos din mână. Eram cu ea peste tot, în pat, în bucătărie şi în baie. Nu este prima oară când citesc ceva scris de Jeanette Winterson, ca şi la început, m-a captivat. Jeanette Winterson este o autoare care te captivează vizual și îți oferă exerciții de imaginație constante, cu tâlc. Pe care le înțelegi doar dacă ești atent la firul poveștii.

Jeanette Winterson – Pasiunea

Are şi de ce, este printre puţinele autoare care practică finalurile deschise într-un roman şi nu te lasă cu un gust amar. Ştii că de fapt, nu personajele sunt cele care îşi caută acel final, ci chiar tu.

Îmi doream de ceva vreme să citesc o altfel de istorisire. Poate din cauza asta am rămas la această carte. Am dorit un basm pentru oameni mari, dar pe care să-l cred.

Două personaje principale ne trasează întâmplări din viaţa lor, Henri, francezul care înrolat în armata lui Napoleon, ajunge să-i servească mâncarea şi Villanelle, veneţiana al cărui tată barcagiu, îi lasă moştenire picioare cu degetele palmate.

Amândoi îşi narează circumstanţele, cu similitudini care te determină să-ţi doreşti ca cei doi se se întâlnească printr-o acoladă a destinului. Lui Henri timpul i se prezintă constant, pentru el nu există decât prezentul, spre deosebire de Villanelle, pentru care mişcarea nu trebuie să fie constantă, căci nu-i stă în fire să rămână nemişcată. Şi chiar dacă bezna lor este diferită, la un moment dat ajung să o împartă. Henri detestă bezna şi îi este teamă, pe când Villanelle îi cunoaşte tainele.

Îi uneşte Pasiunea, dar şi linia subţire şi crudă dintre aceasta şi Obsesie.

Un roman precum zmeura de zăpadă, rară şi fără finalul fericit cu care ne minţim mereu. Vă spun poveşti, credeţi-mă.

Comments

comments