Xaara Novack Cartea lui Matt Haig, Câteva motive să iubești viața este o experiență personală despre salvarea din întuneric. Este despre criza cu care s-a confruntat autorul, de-a lungul mai multor ani, cu depresia și anxietatea.
Matt Haig își propune 2 lucruri, prin relatările sale personale: să ne facă să înțelegem trăirile și intensitatea lor atunci când vine vorba de depresie și să renunțăm la a stigmatiza sau generaliza; iar pe cei care se regăsesc în această carte, să îi facă să iasă din zona de confort, să găsească o cale a lor, în termenul și pașii lor, să depășească această etapă din viața lor, să se dezvolte.
Ușor clișeic, însă departe de a fi astfel. Am învățat multe citind această carte.
Matt Haig: Câteva motive să iubești viața
Mi-a plăcut abordarea lui Matt Haig. Refuzul lui de a generaliza și de a fi cât mai transparent prin modul în care își expune povestea, gândurile, inclusiv pe cele mai dificile dintre ele.
Experiențele noastre pot fi asemănătoare cu cele ale altor persoane, însă nu sunt niciodată exact aceleași.
Depresia nu este ceva ce i se întâmplă lui X sau Y, pentru că ei sunt „slabi” sau „dereglați”. Depresia în orice formă a ei, este adesea însoțită de anxietate sau alte tulburări, ceva ce are capacitatea să ne dea lumea peste cap, să schimbe obiceiuri și să ducă la izolare. Depresia nu bate la ușă politicoasă, să te întrebe frumos dacă vrei să îi dau voie să intre peste tine. Depresia este ca un cocalar sau un român nesimțit. Se instalează fără să îi pese în ce etapă a vieții ești tu.
Mintea noastră funcționează diferit, avem idei, prejudecăți, avem traume, evenimente mai mult sau mai puțin intense care ne formează lumea interioară. O lume la care avem acces doar noi.
Cel mai straniu aspect cu privire la minte este acela că în interiorul ei se pot petrece lucrurile cele mai intense fără ca cineva să le poată vedea.
Depresia este INVIZIBILĂ.
Depresia sperie. Te cutremură pe interior. Și nu trebuie să o ai ca să resimți acest tremur, această frică a vieții care atârnă de un fir de ață.
Este greu să îți imaginezi că cineva ar renunța la propria viață așa ușor. Că cineva se poate gândi continuu la un final.
Nu vreau să fac din această carte și din recenzia ei o experiență personală a mea. Poate altă dată, dar este dezolant și te simți absolut neputiincios din perspectiva omului sănătos, a omului care ar vrea ca un alt om să trăiască. Abia atunci îți dai seama cât de puține lucruri știi despre a gestiona o situație emoțională extremă. Și că nimeni nu te-a pregătit.
Chestia ciudată la depresie e că, deși e posibil să ai multe gânduri sinucigașe, teama de moarte rămâne aceeași.
Cum ar fi să fie cineva drag ție? Pentru că depresia nu alege cu antantedizemanepe.
Omoară mai mulți oameni decât orice altă formă de violență – războaie, terorism, abuz, atacuri armate – toate puse laolaltă.
Având toate aceste statistici, pe care le putem afla cu o simplă căutare pe Google, societatea tratează depresia ca pe un moft. Ai depresie de la prea mult bine, te complaci, te plângi prea mult.
Putea fi și mai rău. Alții au cancer. Este doar o perioadă proastă. Trece cu timpul… rămâi optimist…
Astea sunt de obicei vorbele celor care nu știu să empatizeze. Sunt castrați emoțional și nici nu se implică. Dacă îi aveți prin preajmă, zic că n-are rost să vă pierdeți vremea cu ei. Nu vreau să izolez pe nimeni, dar merg pe principiul că fiecare om merită ce este mai bun.
Era o vorbă amuzantă care spunea că înainte de a te diagnostica cu depresie, uită-te puțin în jur să nu fii înconjurat de oameni slabi comportamental, care nu sunt educați și nici nu îi interesează să fie. Bădărani eterni. Știu că sună drastic, dar putem avea astfel de bădărani inclusiv în familie. Care intră cu bocancii în viața noastră ca și cum le aparținem.
Revenind la Matt Haig, mi-a plăcut că tratează în cartea sa inclusiv problema medicației. Eu desigur nu sunt în măsură să mă pronunț despre asta, dar știu din experiența avută cu persoanele din jurul meu că este delicat. Trebuie consultați medici specialiști. Psiholog, psihiatru, în funcție de nevoi.
Depresia, ca orice boală, afectează fiecare persoană în moduri diferite. Unii nu pot dormi, alții dimpotrivă, ar dormi tot timpul.
Depresia pătrunde în cotloanele cele mai ascunse ale minții noastre și de acolo ne „desface”.
Indiferent de cât de inteligenți suntem, de cât de apți suntem…avem…
Capacitatea de a simți un univers întreg de întunecare.
Speranța care nu s-a mai desăvârșit
A fost un capitol cu care am rezonat. Chiar dacă nu o arătăm, știm că sunt oameni care au diverse așteptări de la noi. Părinți, profesori, șefi, prieteni, persoanele iubite. Așteptări care cântăresc greu pe umerii noștri și pe care adesea le prioritizăm. Ne zbatem să îndeplinim dorințele altora, riscând să ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de ale noastre. Atât suntem de disperați să găsim o cale.
Am simțit. Greutatea mamei. Greutatea de a fi un fiu care nu mai funcționează. Greutatea de a fi iubit. Greutatea de a fi o dezamăgire. Greutatea de a fi o speranță care nu s-a mai desăvârșit cum trebuia.
Autorul se descrie ca prins într-un ciclon.
Semne de advertisment este de asemenea un capitol excelent pentru a putea detecta dacă vă confruntați sau nu cu depresie. Citind puteți înțelege stările unei persoane depresive.
Nu-i deloc plăcut, nu-i un joy ride. Sau o alegere. Nu își propune nimeni ca de azi încolo să fie depresiv. Să stea suferind, să plângă, să refuze interacțiunea și să nu simtă nimic.
Sună minunat, așa e?
Anxietatea și depresia se contopesc în moduri ciudate.
Anxietatea vine la pachet cu un fel de neliniște constantă, un hău interior care odată deschis, nu se va închide cu citate motivaționale. Cu zâmbește că poate fi mai rău sau este doar o perioadă, trece.
Există frici.
Monștri sunt reali. Și fantomele sunt și ele reale. Trăiesc în noi și, uneori câștigă. – Stephen King
Mi-a plăcut că am găsit și câteva pagini dedicate semnelor unui atac de panică. Știu că la fiecare persoană se manifestă diferit, dar mi s-a părut oportună. Este o carte subiectivă, relateble, a unei persoane care a trecut prin aceste stări. Comparativ cu o carte clinică, de psihologie, care oferă imparțialitate și academism, dar nu și nota de uman.
Am căzut de acord cu autorul în ceea ce privește nevoia noastră de a categorisi sau de a pune etichete. La fel ca și el, simt că realitatea este mult mai complexă și uneori neclară. Un amalgam care nu se observă la exterior.
O infinitate de pasiune poate fi conținută într-un minut – G. Flaubert
În capitolul Motive să iubești viața autorul cumva evidențiază esențialul. Ideea că o persoană care are depresie a „eșuat personal” sau are o „slăbiciune”, o „problemă”, nu este doar ceva ce născocesc cei din jur. Ei sunt vocile din jur. Fundalul. Cea mai puternică voce critică este cea din interior. Cei mai aspri judecători ai noștri, suntem chiar noi.
Astfel, pentru toate lucrurile grele, insultele, ideile nefondate pe care le pot avea unii despre persoanele care au diverse probleme reale, nu neapărat depresie sau anxietate, aceste persoane le au însutit.
Mintea ta e o galaxie. Cu mai mult întuneric decât lumină. Dar lumina îi dă valoare.
Depresia nu este doar suferință sufletească, emoțională, este bine de știut că ea se manifestă inclusiv fizic. Anxietatea la fel. Poți avea dureri abdominale sau crape, dureri de cap extreme pe fond de stres, insomnii, eczeme.
Durerea, de orice fel, este o experiență izolatoare.
Nu toți oamenii sunt capabili să înțeleagă o persoană anxioasă sau una cu episoade depresive.
Matt Haig rezervă un capitol cu sfaturi despre cum să fii alături de cineva care suferă de depresie sau anxietate. Pe lângă acesta, mi-a plăcut foarte mult și capitolul Spațiul alb în care descrie beneficiile cititului. Asemuindu-l cu o evadare de la sine, din sine.
…cuvintele nu te ajută să ieși din mintea ta complet, ci dintr-o minte, oferindu-ne piesele necesare pentru a construi o alta, similară, dar mai bună, în vecinătatea celei vechi, dar cu fundații mai bune și, deseori, cu o priveliște mai frumoasă.
Cartea conține inclusiv o listă cu cărțile citite și mici rezumate ale fiecăruia. Oricât de mult aș încerca să vin cu citate sau exemple, consider că cel mai potrivit este să luați această carte și să o citiți. Este perfectă pentru cei care vor să înțeleagă. Cei care vor să afle despre expreiența reală a unui om. Cu tristețe și fericire.
Eu mă bucur mult că această carte există. Mă bucur că autorul…există, că a scris-o și că a expus un capitol larg și dificil din viața lui. Nu toți avem curajul de a ieși în față și de a spune: Da. Și eu.
Alții se pierd, fără a apuca să spună ce au simțit. Gândiți-vă și la ei. Și la cei care ar putea avea o voce. Încurajați. Fiți alături. V-am pupat!
