Ținuta recentă este o continuare a ținutei din iarnă. Acel outfit l-am purtat cu o beretă marinărească sau de tip poştaș. Poate părea ușor straniu, dar am gândit întreaga ținută în jurul acestui simplu accesoriu. Inclusiv nuanțele alese.

Cred că v-am prezentat acea ținută pe Instagram de câteva ori. Ca idee, tot acolo veți găsi majoritatea videoclipurilor care sunt nișate pe modă. În cazul în care aveți poftă de mai multă modă, zic să mă urmăriți inclusiv acolo.

tinute de iarna 2023 bonprix

Atunci când mi-am ales ținuta actuală, am avut în vedere inclusiv materialele. Nu doar bereta.

Pentru că bereta mea avea un tip de material, pufos, de tip teddy. Este un material care sigur nu vă este străin, pentru că din același material am jacheta aceea în carouri. Perfectă pentru sezonul rece.

Așa că restul articolelor vestimentare le-am ales în funcție de nuanță și material. Sună ciudat și norocul meu este că BonPrix are o varietate de opțiuni, din fiecare categorie în parte. Jachete, pantaloni sau accesorii. Toate sunt nenumărate și pentru toate gusturile!

Cât despre nuanțe, eu ador tot ce este deschis la culoare. Pentru că mult timp am purtat negru sau nuanțe închise și cumva, simt nevoia să recuperez timpul pierdut. Așa că nu mă mai feresc de alb, crem și orice nuanță veselă.

Cel mai mult îmi place atunci când reușesc să pun la punct o ținută întreagă BonPrix. Din cap până în picioare, ca acum. Sunt mândră de mine! Și m-am gândit la parisian chic datorită beretei dar și pentru că în vremea aceea apăruse deja nou sezon Emily in Paris.

Pantaloni cu aspect de jacquard

Pantaloni cu aspect de jacquard

Sunt o pereche de pantaloni unică. BonPrix m-a ajutat întotdeauna să descopăr anumite stiluri, să am curaj să experimentez sau să citesc mai mult despre un anumit material. La fel s-a întâmplat cu această pereche de pantaloni.

Au un croi clasic, evazat. Cu talie foarte înaltă. Însă, detaliile de la bază în fac moderni și actuali.

Dacă mă urmăriți pe youtube, știți că am menționat deja în cel mai recent video, legat de moda anului 2023, faptul că se vor purta pantaloni cu tăieturi. Fie că sunt pe o parte sau fix în față, așa cum au pantalonii mei de la BonPrix, ideea principală este că vor exista aceste despicături în croială. Ceea ce mi se pare absolut genial! Pentru că este o modă inspirată de anii 1990.

moda parisiana

Materialul pantalonilor este unul fin, nu foarte gros. Mi se pare o pereche de pantaloni perfectă între sezoane.

Talia lor foarte înaltă și croiala cu pense fac acești pantaloni potriviți pentru fetele scunde sau cele care doresc să aibă picioarele mai lungi. Pentru că au acel efect de alungire a picioarelor.

În schimb nu au buzunare și nici găici pentru a purta o curea clasică. Puteți purta însă o curea care stă pe talie strâns, din aceea elastică. Se va potrivi perfect cu acești pantaloni. Eu i-aș purta inclusiv cu puloverul meu alb – negru pentru mai mult parisian chic.

geaca biker de iarna

Geacă biker lungă

Este o geacă extrem de călduroasă datorită căptușelii interioare. Am purtat-o la finalul acestei ierni foarte mult, tocmai pentru că mi se pare cea mai călduroasă jachetă pe care o am în garderobă. Croiala ei este ușor oversized.

Poate ați observat că se poartă sezonul acesta două instanțe de jachete: fie foarte scurte, cropped, fie lungi și largi.

Eu am ales lung și larg pentru că în sezonul rece ador să port pulovere mai chunky sau mai pufoase. Și doream spațiu să fiu comodă dar și la modă. Nuanța acestei geci este una splendidă, un crem deschis. Din câte știu vine și pe negru.

Materialul ei însă este foarte diferit de ce am întâlnit până acum. Pentru că este un material care imită pielea, însă nu este din piele simplă. Nici vinilin și nici acea imitație de piele întoarsă. Mă bucur să am o astfel de piesă interesantă în garderoba mea.

Are buzunare desigur și curele, inclusiv croiala unei jachete biker. Singurul minus ar fi materialul din interior, fiind super – pufos are tendința să fie pufos și pe alte haine pe care le port. Însă eu sunt obișnuită cu chestiile pufoase având în vedere că am 9 pisici și 2 câini.

bereta dama

Bereta marinărească

Așa cum am menționat mai sus, a fost motivul acestei ținute. Am descoperit că-mi stă bine cu pălării și berete. Așadar, le-am adăugat rapid în garderobă. Pe lângă asta te mai ajută și când ai părul mai gras și vrei să amâni spălarea lui.

Materialul ei este de tip teddy, moale, pufos și potrivit cu sezonul rece. L-am văzut purtat foarte mult iarna aceasta și recunosc, m-am lăsat influențată.

Mărimea este una universală, însă mi s-a potrivit perfect! Eu am capul mic și mereu am probleme cu pălăriile, șepcile și alte accesorii pentru cap. Însă la BonPrix nu am avut deloc problema aceasta până acum.

Este inclusiv o beretă călduroasă, datorită materialului. Și cea care m-a dus cu gândul la parisian chic.

stil parisian bonprix

Geanta pufoasă

Este o geantă de mărime medie, destul de încăpătoare. Cureaua cu care vine este ajustabilă, însă mie îmi place fix așa cum este aranjată. Are câteva buzunare în interior și este o geantă structurată. Adică nu-i genul acela de geantă flexibilă, care să te așezi pe ea și să se muleze sau să se strice. Așa cum o pui, așa stă.

Iar nuanța genții se potrivește de minune cu bereta!

Nu știu dacă a fost chiar intenționat cum au gândit cei de la BonPrix aceste accesorii, însă acest detaliu pe mine m-a ajutat să-mi întregesc ținuta.

Acestea fiind spuse, sper să vă aduc puțină inspirație fashion și o scânteie de parisian chic. Cu mai multe idei, poze sau videoclipuri ne vedem pe rețelele de socializare așa că urmăriți-mă inclusiv acolo!  

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.