Xaara Novack Portocalele nu sunt singurele fructe este o carte scrisă de Jeanette Winterson și adăugată la recenziile mele! Asta pentru că mi se pare o autoare foarte bună. Scriitura ei duce puțin către Haruki Murakami. Această carte este însă diferită, fiind o autobiografie.
Portocalele nu sunt singurele fructe
Despre roman se zice că este autobiografic, autoarea vorbeşte la persoana întâi, dar face acest lucru în toate romanele ei, aşa că acesta împleteşte realitatea cu ficţiunea destul de bine.
Am regăsit pasaje care mi-au amintit de alte pasaje, ale altor autori. Asemănător ideea că universul care lucrează în favoarea noastră pentru a ne împlini visele, Winterson ne îndeamnă să ne gândim suficient de mult timp la ceva, ca acel lucru să se împlinească.
O cred mai degrabă pe ea.
Pe tot parcursul istorisirii dăm peste portocale, fie că sunt doar un simplu desert ca să ţină de foame, fructe care să amintească de parfumul sărbătorilor sau care să aline perioadele de convaleşcenţă; iar în cuvintele mamei ei :
portocalele nu sunt singurele fructe
Fiecare din noi e liber să-şi imagineze oricare alt fruct.
Protagonista este adoptată de o familie de evanghelişti. Crescută după aceste învăţături, aşteptările ca ea să devină misionar se schimbă odată ce întâlneşte persoana de care se îndrăgosteşte. Atracţia faţă de persoanele nepotrivite o pun în faţa unor decizii grele, şi aproape că le ia fără părere de rău. Jeanette are o detaşare care mi-a plăcut, un om ce nu se lasă îndoctrinat prin teamă sau frica de păcat.
Printre întâmplări aşteptate cu sufletul la gură regăsim poveşti cu tâlc. Căci realitatea nu-i plăcută dacă nu ne gândim la prinţi ce-şi caută soţia perfectă, dar eşuează, la împăraţii Isoscel sau Tetraedru sau regretele lui Sir Percival.
Ş-apoi autoarea te faşcinează cu intuiţia ei asupra existenţei şi a modului în care percepe realitatea amintindu-mi de teoriile lui Anthony Peake asupra vieţii.
Nu există alegere care să nu împiedice şi o pierdere
