POSE este un serial pe Netflix care m-a cucerit nu prin descrierea sa, nici prin poze, ci prin GIF-urile care circulau pe facebook cu secvențe. Frânturi mișto din episoade, faze care mi-au stârnit curiozitatea. Pentru că aveau acea combinație unică de sarcasm inteligent și amuzant, întâlnit la persoanele din grupuri mici. Persoane des discriminate sau defavorizate. The underdogs, așa cum îmi place să le zic.
Mă regăsesc acolo, însă mai mult decât admirația pe care o am pentru astfel de persoane, cred că este curiozitatea și bucuria descoperirii. Am posibilitatea să descopăr laturi umane care aici, nu îmi sunt accesibile.
POSE nu este dedicat oricărui tip de public. Nu este pentru rasiști sau homofobi. Este pentru oameni reali, care sunt deschiși la diversitate. Cărora nu le este teamă să trăiască, să învețe, să accepte și să îi iubească pe ceilalți.
POSE serial remarcabil, plin de extravaganță, viață de baluri și influență fashion
Este un serial centrat pe viața dintr-o suburbie newyorkeză, unde locuiesc și supraviețuiesc comunitățile LGBTQ. Focusul cade foarte mult pe minoritățile transgender sau gender non – conformist, din care fac parte persoane de culoare, afroamericani și latini.
Acțiunea se focusează pe balurile sau concursurile lor drag, de modă pentru că nu îmi place traducerea de a se travesti. Având în vedere că este până la urmă un stil de viață. La aceste baluri se desfășoară concursuri legate de frumusețe, dans, machiaj, artă și stil. Pe lângă acest stil excelent, pentru imaginația cuiva care adoră tot ce are tangență cu arta, în paralel descoperim viețile personajelor. Legăturile pe care aceste personaje le au, cu familia, prietenii și tot ce se întâmplă la baluri.
Toate aceste evenimente au loc la finalul anilor 1980, început de ani 1990. Serialul este inspirat din realitate, din viața unor oameni cât se poate de reali. Lucru care face acțiunea cu atât mai autentică. Probabil știți deja că acea perioadă era în plină pandemie de SIDA. Așadar vom avea și situații dificile sau dramatice de-a lungul serialului. Vă spun asta ca să vă pregătiți.
POSE serial remarcabil și toate premiile câștigate
A primit foarte multe nominalizări Emmy și a plecat acasă cu vreo câteva.
Au câștigat pentru cele mai superbe costume contemporane, pe bună dreptate. Fiecare piesă din balurile acelea îți ia ochii și te face să ai poftă să te îmbraci mai bine.
Pentru stilizarea părului într-un mod contemporan. Uhuum. Exact. Și păr, și haine….
Și machiaj.
Au primit inclusiv un premiu de onoare al Academiei Televiziunii FX.
Billy Porter, actorul care l-a jucat pe Pray Tell a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal, tot al Academiei Televiziunii FX.
OK, acum că am trecut în revistă aceste detalii, să trecem la lucrurile interesante. Fără spoilere, o să încerc să vă prezint personajele principale.
Blanca Rodriguez Evangelista
Numele de Evangelista vine de la modelul Linda Evangelista. Blanca s-a inspirat de la modelul pe care îl admira și care spune ea, i-a furat mișcările în defilare.
Blanca este trans și seropozitivă. Cu toate piedicile și greutățile pe care o femeie afroamericană trans le întâmpină, ea nu își pierde optimismul. Are curajul, dorința și puterea de a continua.
Ambiția ei de a avea propria Casă cu care să concureze la baluri devine reală. Reușește nu doar să învingă rivali, dar să le și transforme viața prin felul ei unic, darnic și plin de iubire necondiționată.
Elektra Abundance – Evangelista
Sarea și piperul serialului. Elektra este electrizantă. Ori o placi, ori o displaci. La ea nu există jumătăți de măsură, totul sau nimic.
Are curaj, este o fire explozivă și expansivă. Nu se dă bătută până nu obține ceea ce își dorește. Ambiția ei are darul de a băga în bucluc mai mulți oameni, însă acesta este până la urmă tot un talent.
Elektra adoră luxul, banii, câștigul și tot ce înseamnă extravaganță.
Pray Tell
Este un designer nedescoperit, dar activ în comunitatea balurilor. Pe lângă acest lucru, Pray Tell face parte și din juriul acestor baluri. Așadar, are un cuvânt greu de spus în comunitatea sa. Este un mentor, influența sa merge dincolo de creația artistică. Implicația sa în viața tuturor îl face un personaj unic.
Carisma și blândețea lui îl fac un personaj ușor de îndrăgit.
Angel Vasquez Evangelista
Angel, la fel ca majoritatea tinerilor din comunitatea gay sau trans, a fost izgonită de acasă. Își câștigă existența din prostituție. Asta până când ajunge să o întâlnească pe Blanca. Aceasta o ia sub aripa ei protectoare și îi oferă ceea ce părinții ei nu îi oferiseră niciodată: acceptare și iubire necondiționată.
Lucrul acesta îi redă încrederea în sine și face pasul către o carieră pe care și-o dorise dintotdeauna: să devină un model renumit.
Angel are o poveste reală. Există și o carte bazată pe povestea ei, deja o am la favorite pe Scribd. Aș vrea să încep să o citesc săptămâna viitoare.
Damon Richards Evangelista
Este un tânăr homosexual afroamerican, dat afară de părinții lui datorită orientării sexuale. Ajuns pe străzi, Damon o întâlnește pe Blanca și acesta este drumul lui către o carieră în lumea dansului, dar și o viață plină de acceptare, baluri și iubire.
Esteban Martinez – Evangelista sau Lil Papi
Cu un fler pentru afaceri și o inimă de aur, Papi are o lungă istorie cu drogurile, ca vânzător. Lucrează pe străzi de mult timp și ajunge astfel să o cunoască pe Blanca. De acolo până la a deveni un sustinător al comunității din care face parte, devine un pas simplu pentru Esteban.
Partea cea mai frumoasă este relația lui romantică cu unul dintre celelalte personaje. Nu am să vă spun cine anume, doar că Papi oferă toată susținerea și toată iubirea sa.
Candy Johnson – Ferocity
Candy este feroce, precum numele Casei ei. Faptul că a trăit alături de Elektra atâta timp, i-a insuflat ambiția și curajul de a merge dincolo de ideile simple. Candy nu se dă bătută, chiar și când este umilită în fața tuturor. Se revoltă, se adună și o ia de la capăt. Este o sursă de inspirație și un om care îi influențează pe cei din jur, uneori fără să își dea seama. Adică în cel mai frumos mod posibil.
Ricky Evangelista
Un tânăr care pare ușor naiv la început și cam nehotărât. Pe parcurs descoperim un bărbat care ajunge să își asume greșelile făcute și căruia nu îi este teamă să încerce, chiar și acolo unde poate nu se descurcă minunat.
Acestea sunt doar o parte din personajele POSE. Pe restul ar fi bine să le descoperiți chiar voi!
POSE, serialul care m-a învățat să caut dincolo de ceea ce îmi servește majoritatea pe tavă
Vogue este un stil pe care Madonna l-a adus în văzul tuturor. Însă înainte ca vogue să fie Vogue, acesta era tipic concursurilor de bal. Era stilul autentic al balurilor comunității LGBTQ. Personal recunosc, nu știam lucrul acesta și iată că sunt multe pe care le învăț. Și îmi doresc să le învăț.
În cazul în care vă place POSE, există inclusiv un documentar pe care îl puteți căuta: Paris is burning. Acolo veți întâlni oameni reali, cu povești reale care au inspirat serialul POSE.
Evident că nu mă aștept ca POSE să fie pe placul tuturor. Eu prefer astfel de seriale care nu sunt tocmai în tipare pentru că am ce învăța. Dar, eu sunt eu. Am ADHD, curajul insuflat de amintirile din liceu când eram artiști non – conformiști și o facultate care m-a educat să îmi pun întrebări despre orice pe lumea asta. Să nu accept răspunsurile altora și să le caut pe ale mele personale.
Acestea fiind spuse, vă urez vizionare plăcută și ne auzim după ce-l priviți!