Planificasem această ținută de aproape două săptămâni și de fiecare dată am amânat datorită vremii. A plouat, cerul era noros, despre filmat un videoclip decent nici nu încape vorbă! Așa că azi, imediat ce am zărit razele soarelui, în ciuda faptului că spre seară prognoza arăta ploaie, am zis să profit de ocazie și să ies să fac poze! Am avut noroc că soarele a ținut cu mine și am reușit inclusiv să filmez mult așteptatul videoclip.

Am avut o experiență plăcută, ca de fiecare dată când mă gândesc la brandul Bon Prix. Nu sunt foarte curajoasă în privința șofatului, am puțină anxietate, însă știind că întârzii cu acest articol, anxietatea de a întârzia a fost mai mare decât aceea de a fi la volan. Așadar, am prins puțin curaj și am învățat o lecție nouă azi. Get s*it done!

Probabil știți deja că sunt Bon Prix blogger, am destul de multe articole pe blog în care vă povestesc despre articolele lor, atât vestimentare cât și de încălțăminte. Este printre brandurile mele preferate, de la care cumpărat produse, înainte de a mă contacta ei pe mine pentru colaborări. A fost un fel de dorință împlinită, mai ales că sunt printre primele branduri cu care colaborez, așadar, au un loc special în sufletul meu. Nu sunt doar niște produse pe care le cumpăr, le pun în garderobă și le port atunci când am chef. Pentru mine Bon Prix înseamnă mai mult de atât.

Cred că o dovedește cea mai longevivă pereche de bocanci pe care o am de la ei, care rezistă cu brio de mai bine de zece ani. I-am purtat de două ori la Webstock pentru că sunt super – comozi și nu s-au dezlipit, nu s-au defectat. Still going strong!

 

Bon Prix

Spring OOTD – Bon Prix da tonul acestei ținute

 

Ca de obicei, înainte de fiecare comandă Bon Prix, eu am produse în lista de favorite. De regulă mă țin de unele dintre ele, alteori aleg să mai „răsfoiesc” situl pentru haine în trend. Însă am învățat treptat să aleg ceea ce trebuie. În special în ceea ce privește tipul de material din care sunt fabricate aceste haine.

Trebuie să mulțumesc unui alt brand, de la care am luat o cămașă, pe care am și plătit o sumă măricică de bani, dar nu merita nici atât pentru că de fiecare dată când transpir în ea, mă aleg cu niște minunate pete. Lucru care nu se întâmplă atunci când materialul este unul din fibre naturale. Bonus ar fi că eu nu transpir mult. Așadar clar această întâmplare m-a convins să dau banii pe lucruri de calitate și nu pe ce este la modă.

 

Bon Prix

 

Bluza Bon Prix în nuanța roz vintage

 

Așadar, de data aceasta am ales materiale calitative, cum este această bluză feminină din bumbac. Are nuanța roz pudrat și o ador, pur și simplu! Îmi plac mânecile ei trei sferturi și felul în care se așează pe corp. De asmenea îmi place că are jos terminațiile precum o buclă, care mă duc cu gândul la flori și primăvară. Nu se termină drept, ci ușor despicat, tocmai de aceea am ales să o port peste pantaloni. Se poate purta și pe sub pantaloni, desigur, cu o curea interesantă în talie, dar cred că această croială a bluzei, îi dă tot farmecul.

Bon Prix

 

La spate se poate lega într-o fundă simpatică, ceea ce o face cu atât mai deosebită. Îmi place foarte mult, atât datorită acestor mici detalii, cât și datorită croielii interesante.

 

Bon Prix

 

Pantaloni cu talie înaltă Bon Prix în nuanța oliv închis

 

Este un fel de army green, dar cumva diferit. Mai special. Sunt din bumbac, așadar extrem de comozi și destul de elastici pentru a se mula foarte bine pe corp. Materialul este respirabil, a fost cald astăzi și nici măcar o secundă nu mi-a fost prea cald în ei. De transpirat nici vorbă! Tocmai de aceea am ales astfel de materiale, pentru că respectă elementele naturale ale corpului nostru.

 

Bon Prix

 

Bluza albă Bon Prix cu volănașe

 

Această bluză este cred că cea mai interesantă achiziție pe care am făcut-o! Este cu volănașe și mâneci foarte largi în stil clopot. Are niște detalii extrem de interesante în zona decolteului și este perfectă pentru zilele călduroase și senine!

Foarte feminină, foarte potrivită la numeroase ținute, mi se pare că am făcut o alegere super! Pe lângă faptul că îmi aduce aminte de bluzele pe care le purtam în liceu și îmi aduc aminte cu mare drag de acea perioadă.

 

Bon Prix

 

Pantofii casual Bon Prix

 

Nu sunt din comanda aceasta pe care am avut-o drept colaborare, ci din una precedentă. Dacă mă urmăriți pe canalul meu de youtube o să vedeți că pe lângă această pereche comodă de pantofi, mi-am luat și o pereche de sandale, tot de la Bon Prix.

Ce îmi place foarte mult la Bon Prix este faptul că au întotdeauna reduceri. Eu îmi salvez produsul la favorite, apoi aștept să vină ceva reduceri. De multe ori am procedat așa! Sigur, au fost și dăți în care produsul a fost cumpărat și nu mai exista pe stoc. Așa că, trebuie să fii pe fază!

BTW, gentuța este tot de la Bon Prix, o puteți admira în acest articol.

Acestea sunt produsele achiziționate recent de la Bon Prix. Mă bucur că am avut ocazia să le pozez, sper să vă placă și vouă la fel de mult!

Profit de ocazie să vă urez tututor un Paște fericit! Sper ca iepurașul să vă aducă tot ce vă doriți! I PUP YOU!

Comments

comments

avatar
Despre Xaara

Bloggeriță din 2009, artist mâzgălitor încă din copilărie devenit art terapeut ca adult. Mămică a 9 pisici și 2 câini, toți de rasă nobilă adoptabilă.
Mă poți susține apăsând butonul din dreapta și poți face o donație către mine. Banii sunt investiți în boabe pentru blănoși, materiale pentru sesiunile de art terapie cu copii sau în a plăti hosting-ul acestui blog.
Mulțumesc oricum pentru vizită și te mai aștept!

2 Comments

  1. avatar

    Dragute tinutele tale!
    Urmeaza sa postez si eu – sper ca saptamana aceasta!
    Te pup!

    1. avatar

      Multumesc! Ma bucur ca iti plac! <3 O sa fiu atenta atunci, te urmaresc mai des pe Instagram / Instastories. Mi-a placut rochita aia albastra pe care ai purtat-o in parc, si mai ai o fusta in care iti sta adorabil, tin minte ca ai facut pozele undeva la o cale ferata. DEEEEECCCCIIII iti sta atat de bine asa! Abia astept sa vad ce combinatii o sa mai faci 😀 Chiar daca avem stiluri diferite, adesea cand vad cum te imbraci atat de feminin, sa stii ca ma ia si pe mine cheful sa port rochitele mele si fustele. Te pup!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.