Vernisaj Xaara Novack – Daimon Eidolon la TRADEM. Una din zilele cele mai frumoase din viața mea, pentru că la deschiderea expoziției s-au aflat alături de mine prieteni, blogosfera craioveană și iubitori de artă. Am avut această șansă minunată de a împărtăși cu ei, ceea ce fac de ani de zile.
În deschidere au vorbit managerul Casei de Cultură Traian Demetrescu, Cosmin Dragoste, profesorul meu din școala generală și liceu, domnul Gheorghe Ciuchete dar și Roberta Ionescu, artist plastic cunoscut în Craiova și nu numai. Și-au spus părerile sincer despre arta mea, faptul că sunt o persoană foarte versatilă, nu doar în viața de zi cu zi, ci și în artă, pentru că nu am un stil anume care să predomine. Îmi place să abordez diferite perspective, de la cea grafică până la cele mai simple, în acuarelă cu o pată de culoare și un element simbolic.
Am avut emoții atunci când mi-a venit rândul să vorbesc, chiar dacă mai înainte stătusem de vorbă cu persoane venite la expoziție și le explicasem și tradusesem o parte din conceptele din care derivă arta mea, în public mi-am mai pierdut din idei. Sper să nu se fi observat.
Oamenii prezenți m-au încărcat de energie pozitivă, am văzut persoane interesate și dispuse să asculte ideile mele. Fiecare gând care mi-a venit atunci când l-am desenat sau schițat pe foaie îl vor regăsi explicat în lucrările mele. Sunt sigură că ele reprezintă mai mult de atât. Sunt diferite laturi, care eu ca artist nu le văd, dar cei din jurul meu le observă clar și obiectiv.
Blogosfera Craioveană mi s-a alăturat și vreau să le mulțumesc mult că au fost alături de mine. Fiind o zi importantă, mi-a umplut sufletul de bucurie că au venit să mă susțină și că au fost interesați de lucrările mele. Am primit din partea lor un frumos buchet de flori (pe care ulterior l-am uitat la Facebar pentru că sunt foarte împrăștiată de fel) și din partea Ianoliei o cărticică mică, unde a scris un citat extrem de interesant (pe aceea nu am pierdut-o pentru că a avut inspirația să mi-o pună la gât). Vă mulțumesc! Sunteți cei mai tari!
Vernisaj Xaara Novack, Daimon-Eidolon va rămâne deschisă publicului timp de două săptămâni, așa că veți găsi lucrările mele acolo, la Galeria Vollard a Casei de Cultură Traian Demetrescu. Mulțumesc încă odată pentru această oportunitate tuturor!
Despre Vernisaj Xaara Novack au mai scris și colegii mei de blogosferă, dați click pentru a citi și impresiile lor:
Mulțumesc! I PUP YOU!