king arthur legend of the sword
movies reviews

King Arthur: Legend of the Sword

 

Despre legendarul Rege Arthur sau Cavalerii Mesei Rotunde am citit cu toții. Acea masă la care se adunau regele și vestiții săi cavaleri, toți cei așezați la masă aveau poziții egale. Probabil pe câțiva îi cunoașteți din filme sau seriale, inspirate din vechile legende: Merlin, Lancelot sau Gawain.

 

Astfel că n-am stat pe gânduri și am mers la Inspire Cinema Craiova pentru a privi versiunea regizată de Guy Ritchie. Nu cunoșteam actorii din distribuție, dar i-am descoperit cu plăcere pe Jude Law (not my fave) sau David Beckham.

 

King Arthur: Legend of the Sword

Legenda Sabiei Excalibur

 

Vortigern este obsedat de putere. Ar face orice pentru asta, sacrificându-și propria familie pentru a obține ceea ce crede că i se cuvine.

 

În contrast cu acesta, fratele său Uther Pendragon, luptă cu măiestrie pentru a-și apăra imperiul de planul magului Mordred care apelează la magina neagră și la elefanți masivi pentru a crea haos în rândul poporului. Uther reușește să pună capăt planului său, cu o singură lovitură a sabiei Excalibur.

 

Vortigen dorește să pună mâna pe imperiul Britanei, iar singura sa posibilitate este să facă un pact cu o creatură malefică. Pune la cale o răzvrătire și profitând de haosul general, își ucide fratele și pe soția acestuia sub ochii copilului lor.

 

Arthur reușește să se salveze, plutind pe râu în barca în care reușise tatăl său să-l urce, înainte ca el și soția lui să fie uciși.
Memoria morții părinților lui îl va urmări de acum încolo. La fel și destinul pe care îl moștenește. Acela de a fi stăpânul sabiei Excalibur.

 

Vortigen nu se așteaptă ca greșeala comisă în trecut să se răsfrângă asupra lui și să schimbe cursul evenimentelor. Însetat de putere și de a-și asupri oamenii, comite cele mai odioase acte.

 

Atunci când oamenilor le este teamă de tine, cu adevărat teamă, este cel mai încântător sentiment pe care îl poate avea cineva.

 

Guy Ritchie reușește să transforme această legendă a sabiei Excalibur și a Regelui Arthur într-o aventură plină de acțiune, dinamică și efecte speciale. Fiecare moment este construit pentru a te captiva, de la început până la final.

Recomand cu drag!

 

Mențiune: Recenzia este scrisă special pentru Inspire Cinema. Nu îmi dau acordul folosirii ei de către alte publicații, online sau din presa scrisă. Mulțumesc!

jaf cu stil film
movies reviews

Recenzie film: Jaf cu Stil

 

Încă o seară perfectă la Inspire Cinema Craiova, de data aceasta cu o comedie! Nu am mai văzut o comedie de foarte mult timp și am acceptat să o vizionez datorită actorilor.

 

Morgan Freeman, hey, the voice of God și Sir Michael Caine! Este genul de film pe care ți-l amintești cu plăcere și a cărui acțiune, s-ar putea să o invidiezi. Pentru că… și eu mi-am imaginat adesea că aș vrea să jefuiesc o bancă! Să am insula mea plină de pisici, să-mi iau un vapor și să călătoresc pe mări și oceane. Ok, ok…hai cu filmul!

 

Jaf cu stil

How to make a perfect remake

 

Joe, Willie si Al sunt trei pensionari simpatici, care așteptau să primească pensiile mult visate, care să-i scape de grijile zilnice, primesc în schimb o veste tristă. Pensiile le sunt înghețate de fabrica la care au lucrat o viață!

 

Joe este cel care are cele mai multe probleme financiare și în timp ce încearcă să le lămurească la banca unde își plătea ipoteca, aceasta este luată sub asalt și jefuită.

 

De aici viața celor trei ia o turnură diferită. Joe îi determină pe Willie și Al să se întoarcă împotriva legii și să-și ia înapoi banii furați. Să îndrepte o nedreptate!

 

Cei trei se hotărăsc să jefuiască aceeași bancă!

 

Nu vă spun continuarea, pentru că trebuie să priviți filmul! Este o comedie clasică, perfect de privit împreună cu familia sau prietenii. Are scene amuzante, fără să fie extra siropoasă sau exagerat în clișee.

 

Pe lângă acțiunea filmului care este savuroasă, actorii din distribuție sunt colosali și merită toată atenția noastră: Morgan Freeman, Michael Caine și Alan Arkin.

 

De fapt, filmul este un remake după clasicul cu același nume din 1979. Astfel, nu mă miră nici actorii aleși, dar nici această comedie reușită.

 

Mențiune: Recenzia este scrisă special pentru Inspire Cinema. Nu îmi dau acordul folosirii ei de către alte publicații, online sau din presa scrisă. Mulțumesc!



Ghost in the shell
movies reviews xaaranovack.com

Recenzie film: Ghost in the shell

 

Abia așteptam să văd acest film! Înainte de a vă dezvălui puțin din acțiunea sa, trebuie să menționez că a fost inspirat dintr-o manga, adică benzile desenate de japonezi. Ghost in the shell a început să fie serializată în 1989, înainte de asta devenise cunoscută sub numele de Mobile Armored Riot Police.

În 1995 este lansat și anime-ul, care devine la fel de popular precum manga. Iar în august 2010 manga este oficial publicată în SUA.  Are modificările de rigoare pentru a se putea citi de la stânga la dreapta și nu invers, așa cum se procedează în mod tradițional.

Șapte ani mai târziu, avem filmul realizat de americani în colaborare cu creatorii originali.

Ghost in the shell 3D

Manga. Anime. Film.

2029 în Japonia. O lume futuristică, unde regăsim foarte puțină umanitate și din ce în ce mai mulți hibrizi robotici care întrunesc trăsături umane. Organele pot fi îmbunătățite sau computerizate, inclusiv pe piața neagră.

 

Sidenote. În 2029 era și la filmul Logan. Dar cum noi nu credem în extratereștrii sau coincidențe, trecem mai departe.

 

Secția 9, o unitate de elită dedicată combaterii terorismului cibernetic se confruntă cu un hacker puternic. Acesta face victime în rândul oamenilor obișnuiți, dar al cărui plan este să distrugă Hanka Robotics.

 

Hanka Robotics este locul unde sunt compuși acești oameni-cyborg. Ultima lor creație, Major, un hibrid unic, luptă pentru a-i da de urmă acestui hacker. Major este o reușită a tehnologiei, aceea de a salva creierul uman, de a păstra integritatea sufletească sau spiritul într-o cochilie robotică.

 

Alături de Batou, un alt membru al Secției 9 condusă de Daisuke Aramaki, Motoko Kusanagi sau Major, luptă de fapt pentru descoperirea adevărului despre oamenii-cyborg și importanța lor în această lume nouă, atât de avansată tehnologic.

 

În film regăsim câteva dintre ideile originale, de la care a plecat creatorul Ghost in the shell, Masamune Shirow. Pierderea identității, ușurința cu care poate fi distorsionată realitatea sau consecințele avansării tehnologiei, sunt câteva dintre temele de reflecție pe care le întâlnim în film.

 

A fost un film controversat, datorită lipsei de reprezentare asiatică în ceea ce privește rolul actriței principale, interpretat de Scarlett Johansson. Cu toate criticile la adresa sa, înțeleg aprobarea din partea studioului Kodansha. Fiind vorba de un cyborg care păstrează doar o parte din caracteristicile umane și prea puțin aspectul, lasă loc de interpretări.

 

Recomand filmul cu drag! Are efecte speciale cu mult îmbunătățite dacă stăm să-l comparăm cu anime-ul lansat în 1995. Scenele de luptă sunt foarte bine concepute, păstrând părți cheie din manga originală.

 

Eu am mers la Inspire Cinema, aici în Craiova, în cadrul Centrului Comercial Mercur. Ochelarii 3D la ei sunt extrem de ieftini, au mai multe săli dedicate vizionării filmelor și prețuri bune la popcorn sau băuturi.

 

Mențiune: Recenzia este scrisă special pentru Inspire Cinema. Nu îmi dau acordul folosirii ei de către alte publicații, online sau din presa scrisă. Mulțumesc.