Pentru câteva zile întreg mapamondul o să fie în fierbere pentru că a câștigat Trump alegerile. Nimeni nu știe ce se va întâmpla în continuare! Prin urmare, ideea mea este că trebuie să ne găsim singuri lucruri sigure pe care să ne bazăm pentru a merge mai departe.
Eu de exemplu aștept reducerile de Black Friday! Și reduceri în general, cum au cei de la Vonino pe pagina lor. Ei au anunțat deja Black Friday între 18 – 20 noiembrie. O idee ar fi să intrați pe site și să vă abonați la newsletter pentru a afla primii detaliile și surprizele!
Mai este un secret să vă spun cât de mult ador Vonino MusicPADs?! Am făcut mai demult un review la Vonino MusicPAD M1, pe canalul meu de youtube. Urmează și un videoclip pentru această recenzie dar lucrez încă la editare.
Vonino MusicPAD H1 este subiectul discuției de azi.
Acest minunat device mi-a făcut zilele atât de frumoase, a ocupat un spațiu bine meritat la mine pe birou și m-a distrat la maxim. Spuneam data trecută că MusicPAD M1 îmi aduce aminte de Familia Jetson, poate mai țineți minte desenele animate, dacă le-ați prins… dacă nu, Google it.
MusicPAD H1 are un design asemănător, dar mult mai futuristico – ufo. Adică a pățit un frumos upgrade, arată elegant cu acele margini rotunde, stă perfect așezat pe o suprafață plană. Arată simplu, minimalist, negru cu gri închis. Pe scurt, se potrivește oriunde îl pui!
În special la mine pe birou…dar asta e altă treabă!
Ce trebuie să știți despre acest super-device?
Este un sistem multimedia, un fel de tabletă stereo plus smart TV (dacă vă instalați aplicațiile necesare). Eu îl ador pentru muzică și YouTube. Dar o să vă explic și alte modalități în care poate fi folosit.
Din principiu să știți că nu vine cu o cartelă. Ar fi fost culmea să-ți pui MusicPAD-ul la ureche și să stai de taină. Sau să te auzi în boxe la maxim pentru că fără număr, fără număr…
Memoria RAM este de 1G și cea internă este de 8 GB. Puteți adăuga un microSB de 32 GB dacă doriți. În funcție de preferințe.
Are și o cameră frontală, nu mega-performantă. Are 0.3 megapixeli și o puteți folosi în conversații pe Skype, Facebook messanger sau WhatsApp. Nu-i bună de videochat, deci trebuie să vă spulber visele.
Sistemul de operare este Android 5.1 Lollipop. Este un sistem mult mai bine adaptat, comparativ cu Android 5.0. Adică oferă îmbunătățiri diverse (opțiunea auto-rotate spre exemplu) și alte mici chestii incluse în Settings Panel. Vine cu setări noi în ceea ce privește securitatea, volumul, unele iconițe și porcăria de sticky soft keys. Aleluia! Eu am versiunea veche și mereu îmi dă bătăi de cap atunci când dau swipe mai repede și îmi apare altceva decât ce îmi doream eu.
Ecranul este de tip TN Capacitiv, adică Twisted Nematic Capacitiv și sunt un tip de ecran cu redare foarte bună a display-ului. Nu-i maximul de pe piață, dar până la urmă, nu vorbim de o tabletă sau de un SmartTV.
Și pentru că este un MusicPAD redă toate tipurile de fișiere sau piese audio.
Are o paletă variată inclusiv în ceea ce privește redarea video, deci nu trebuie să vă faceți mari probleme în această privință.
Cireașa de pe tort este că puteți descărca facturi, documente și cărți pentru că suportă mai multe genuri de fișiere text. Cool, așa-i?!
Are aplicații preinstalate, inclusiv câteva legate de muzică. Printre cele mai importante zic eu că sunt cele de la Google și YouTube Kids. Mi s-a părut mișto pentru că deși privesc YouTube aproape zilnic, nu știam că există un YouTube Kids până să nu-mi spună MusicPAD H1.
Restul aplicațiilor nu trebuie să le instalați. Ca și restul device-urilor de la Vonino, odată ce v-ați conectat și ați oferit contul vostrul Google, datele și aplicațiile vor fi preluate automat. Așa că nu trebuie să consumați din timpul vostru cu aceste detalii. Vonino are grijă de toate acestea!
Formatul imaginilor suportate sunt cele obișnuite. JPEG,PNG,BMP și inclusiv GIF. Cool, right?!
Ce mi-a plăcut cel mai mult?
Durata bateriei. Rezistă vreo 2 zile foarte frumos cu Wi-Fi on și butonat din când în când și privit seara, la prânz sau în pauze, oleacă de YouTube.
Muzica la Vonino MusicPAD se aude divin! La ambele MusicPAD-uri, M1 și H1 am observat acest detaliu. Mi-am făcut frumos un playlist și l-am lăsat să lălăie în background cât eu am lucrat. Și a fost una dintre experiențele excelente, pentru că uneori muzica la laptop sună… straniu, puțin mai înfundat. Așa că mi-am luat revanșa de data aceasta!
Dacă tot vorbim de muzică, nu îi poate lipsi un port audio! Are o mufă clasică de 3.5mm deci majoritatea căștilor se vor potrivi. Apropos de căști, poate că sunt singura, dar având în vedere diversitatea device-urilor Vonino, chiar aș fi curioasă cum ar arăta o pereche de căști audio marca Vonino!
Ce poți face cu VoninoMusicPAD H1?
Multe! În primul rând este un gadget mic, care ține loc de tabletă, laptop sau miniTV. Se poate muta ușor dintr-un loc în altul pentru că are un design bine gândit, în spate având un locaș gol de unde se poate apuca cu ușurință. Pot să certific de asemenea că este ușor de șters praful pe lângă el.
Apropo de praf, nu știu din ce material este fabricat, dar al naibii dacă se pune un firicel de praf pe el! Aș vrea să-mi îmbrac și eu casa și mobila în așa ceva dacă se poate. Ar fi ideal!
Se poate lua în mașină, în special dacă vi se strică radioul. Se poate lua cu voi la picnic, în parc, la prieteni care vor să vadă ce v-ați cumpărat nou. Posibilitățile sunt multiple! MusicPAD să aveți!
Cu ce vine în cutie?
În primul și în primul rând telecomanda. Această mică minune prin care putem controla un device, fără să fie nevoie de cablu. Te pui în pat și oprești un video, pui pauză, dai volumul mai încet sau mai tare. Ai un playlist al tău pe care îl controlezi de unde vrei din cameră. Este superb!
Are un cablu micro USB – USB. Un cablu OTG care poate fi folosit în caz că doriți să vă instalați un mouse, tastatură sau un stick de memorie la device și încărcătorul de casă. Pentru că trebuie să mai și încărcați MusicPAD-ul din când în când. Eu am uitat și două zile la rând, dar s-a descurcat cu brio!
Pe scurt!
Este un device pentru oricine din familie! Dacă avem tătici și mămici pasionați de gătit își pot lua MusicPAD-ul cu ei în bucătărie și pot privi videoclipuri în timp ce gătesc. Dacă avem chef de musică și un playlist care să dea atmosferă sau dacă dorim să privim videoclipuri într-un alt mod decât la laptop sau TV. Copii își pot instala jocuri, în special cele de logică sau de strategie.
Așadar nu uitați de Vonino Black Friday între 18 – 20 noiembrie! Vă recomand MusicPAD H1 sau chiar M1, mai ales că atunci le veți găsi la super-prețuri! Personal îmi plac ambele.